Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, reclamat de soţie pentru violenţă domestică. Femeia şi-a retras ulterior plângerea
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea este protagonistul unui scandal conjugal de proporţii. Politicianul în vârstă de 75 de ani a fost reclamat de soție că ar fi agresat-o fizic.
De Bogdan Dinu la 25.12.2024, 13:42Poliţia ar fi fost chemată la casa fostului ministru să aplaneze conflictul. Totul s-a întâmplat în pragul Crăciunului, înainte de sărbătorile de iarnă, atunci când soţia fostului ministru al Agriculturii a cerut un ordin de protecţie. Asta după un conflict între cei doi.
Soţia şi-a retras plângerea la scurt timp după incident
Femeia a decis să-şi retragă plângerea şi să renunţe la această măsură la scurt timp după incident. Fostul ministru nu a dorit să comenteze ce s-a întâmplat. Potrivit unor surse, Petre Daea este acuzat de violenţă domestică.
Trebuie văzut însă cum va decurge ancheta Poliţiei pentru că, cel mai probabil, a fost deschis un dosar penal în urma cererii acelui ordin de protecţie.