Petrecerea anului în showbiz! Peste o mie de vedete au strălucit pe covorul roşu la Majoratul VIVA
Pentru că a împlinit 18 ani, revista Viva a dat un bal răsunător lângă piscină, în aer liber. Artişti, oameni de afaceri, designeri şi vedete de televiziune şi-au etalat ţinutele în lumina reflectoarelor şi a bliţurilor.
De Redactia Observator la 26.05.2017, 21:36Pentru că a împlinit 18 ani, revista Viva a dat un bal răsunător lângă piscină, în aer liber. Artişti, oameni de afaceri, designeri şi vedete de televiziune şi-au etalat ţinutele în lumina reflectoarelor şi a bliţurilor.
Este petrecerea cea mai aşteptată de toată suflarea mondenă. Locul unde sunt etalate ţinutele, se admiră trupurile şi se află bârfele.
Cocktail a fost indicaţia pe care au primit-o pe invitaţii - un dress code potrivit atmosferei relaxate din grădină. Vica a profitat de el ca să-şi arate formele rotunjite recent. Ovidiu Buta i-a făcut analiza la cald.
Carmen Brumă a strălucit în alb. Nimeni nu vrea să dea greş la petrecerea Viva.
Adrian Sână şi Anca Serea au primit un 10, pentru stil, chiar pe covorul roşu. Cei doi sunt pe coperta aniversară.
Anca Lungu a purtat o ţinută masculină, care i-a pus în valoare feminitatea.
Nicole Cherry are exact vârsta revistei şi, uşor, uşor, vrea să devină un exemplu de stil.
Şi ţinuta Sandrei a fost admirată de stilişti. O rochie mulată, din dantelă, care s-a jucat cu imaginaţia privitorilor. La 18 ani, Sandra se angaja la Antena 1. La aceeaşi vârstă, Octavia îşi lua permisul. La petrecerea aniversară Viva, şi-a permis să se distreze ca la bal.