Ploaia a dat peste cap traficul din Bucureşti. Autobuze şi tramvaie blocate, ambuteiaje pe bulevarde
Ploaia puternică ce a căzut în noaptea de marţi spre miercuri a dat peste cap traficul din Bucureşti. Sunt blocaje masive în mai multe zone din Capitală, iar circulaţia troleibuzelor şi autobuzelor a fost îngreunată.
De Redactia Observator la 18.05.2022, 10:21Circulaţia pe Bulevardul Tineretului a fost deviată după ce carosabilul a fost acoperit cu apă. În apropiere de Piaţa Sudului, o maşină a rămas blocată în despărţitoarele de sens după ce, cel mai probabil, şoferul a pierdut controlul volanului ca urmare a asfaltului plin de apă.
Autobuzele de pe liniile 313, 381 și 673 circulă deviat, iar linia 76 a fost blocată pe ambele sensuri, pe Bulevardul Tineretului, din cauza acumulării mari de apă. De asemenea, tramvaiele liniilor 14, 40 şi 55 circulă cu dificultate ca urmare a unei defecţiuni la linia de alimentare.
Bucureştenii care au vrut să apeleze la serviciile de car-sharing au descoperit că platformele de ride-sharing afişează tarife chiar şi de trei ori mai mari decât într-o zi obişnuită.