Poliția Română își schimbă culorile. Marcel Vela: "Vom achiziţiona şi armament nou, de ultimă generaţie" (Video)
Poliţia Română are haine noi, în culori inconfundabile. Motivul este dorinţa administraţiei de a evita orice asemănare între agenţii Poliţiei Locale şi cei ai Poliţiei naţionale. Un conflict care fierbe de ceva timp între polițiștii din stradă. Decizia luată a fost inspirată de la Poliţia germană. În curând o să observați diferențele și nu doar în ceea ce privește autospecialele, a declarat ministrul de Interne Marcel Vela, în exclusivitate pentru Observator.
De Corina Matlinschi la 15.07.2020, 22:23- Ministrul de Interne anunță că polițiștii vor beneficia de armament nou și dotări de ultimă generație.
- Poliția Română își schimbă culorile, pentru a se adapta la culorile utilizate de alte state din Uniunea Europeană.
Marcel Vela, ministrul de Interne: O să vedeți, cât de curând, că polițiștii vor arăta altfel în stradă. O redefinire a Poliției, o delimitare clară a competențelor, înseamnă o adevărată reformă.
O reformă care vine după confuziile și disputele din stradă între polițiștii naționali și cei de la Poliția Locală. De la asemănările dintre mașini și dintre uniforme, până la diferențele de competență și de salariu- bugetele primăriilor fiind de multe ori mai "darnice" cu polițiștii locali.
Daniela Juravle, polițist: Au fost situații când cetățenii ne-au confundat cu cei de la Locală, după ce am soluționat sesizarea le-am explicat diferențele. Au înțeles și au spus că pe viitor vor fi mai atenți cui se vor adresa.
Un prim pas se poate observa deja în stradă. Mașinile noi au fost recolantate, iar în câțiva ani va trebui să ne obișnuim cu noua față a autospecialelor.
Principala diferenţă este cea la culori. Noul autocolant este albastru cu galben. Şi calitatea e una mult mai bună. Poate fi vizibil până la 500 de metri, nu 200-300 de metri cum era până acum. O alta diferenţă- nu vor mai avea indicativ, ci sigla Poliţiei Române.
Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt Poliția Română: Un alt motiv ar fi acela ca autospecialele Poliției să fie în rând cu celelalte colentări pe care polițiile europene le au. Mai vizibile, astfel încât orice cetățean va recunoaște acest tip de colant în toată Europa.
Marcel Vela, ministrul de Interne: Se face această nouă colantare în prețul inițial pentru mașinile noi. Pentru celelalte intră în costurile normale. Când se refac branduirile se fac în forma nouă. O să achiziționăm și bastoane cu șocuri electrice și, în contextul pandemiei, căști cu vizetă, pentru a-i proteja.
De la finalul lunii august, polițiștii ar trebui să aibă și bodycam-uri. Iar pentru noile arme s-a semnat contractul de achiziție. Procesul de reformă nu are însă o dată finală pentru că, spune ministrul de Interne, depinde și de cât de repede se mișcă parlamentarii pentru adoptarea legilor prin care modificările să intre în vigoare.
Marcel Vela, ministrul de Interne: Înseamnă o diferenţiere vizuală între Poliţia Naţională şi Poliţia Locală pentru că de prea multe ori s-au făcut confuzii şi aceste confuzii nu au făcut bine nici Poliţiei Locale, nici Poliţiei naţionale. Etapizat vor fi toate mașinile recolantate, dar toate cele noi vor fi recolantate în noua formă. Rebranduirea înseamnă mai mult de atât. Înseamnă o reorganizare, o redefinire a Poliţiei, o delimitare clară a competenţelor, înseamnă o adevărată reformă. Am demarat această acţiune de a achiziţiona maşini noi, autoturisme şi autoutilitare în dotarea Ministerului. Vom achiziţiona şi armament nou, de ultimă generaţie. Vom înlocui celebrele pistoale Carpaţi din '74 care, de-a lungul timpului, nu au fost schimbate şi se întâmplă şi incidente sau chiar accidente. În paralel, pentru intervenţii graduale, o să achiziţionăm şi bastoane cu şocuri electrice. Acum, în această perioadă de pandemie, o să dotăm poliţiştii şi cu căşti cu vizetă pentru a-i proteja. Vor fi în teritoriu unele dotări care ţin de uniformă, ca şi veste sau alte mijloace de protecţie. Vom avea camere de luat vederi care înregistrează şi audio şi video, orice interacţiune între poliţist şi cetăţean. Camerele de luat vederi le-am achiziţionat, pentru pistoale am semnat contractul. O să vedeţi cât de curând că poliţiştii vor arăta altfel. Vom continua pentru că uitaţi ce se întâmplă. Este o necesitate pentru toată lumea.