Antena LIVE

Curs valutar

Poliţia Română turează motoarele în acţiunea "Foc de artificii". Nu există scăpare!

Poliţia Română, prin Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, acţionează la nivel naţional, în perioada 15 noiembrie 2016 - 4 ianuarie 2017, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

De la 31.12.2016, 11:23
WhatsApp
Poliţia Română turează motoarele în acţiunea "Foc de artificii". Nu există scăpare!

Potrivit unui comunicat, poliţiştii au constatat peste 700 de infracţiuni, au aplicat 113 sancţiuni contravenţionale, au confiscat peste 15.000 kg de articole pirotehnice, în valoare de aproape 380.000 de lei, şi au retras 17 autorizaţii.

Astfel, în perioada 15 noiembrie - 30 decembrie, poliţiştii au efectuat 2.693 de acţiuni şi controale în complexe, pieţe şi alte obiective şi au verificat activitatea a 999 de persoane fizice şi juridice autorizate să deruleze operaţiuni cu articole pirotehnice.

De asemenea, au constatat 716 infracţiuni şi au depistat 626 de persoane fizice şi juridice neautorizate, faţă de 737 de persoane fiind efectuate cercetări în cauze penale.

Totodată, au fost confiscate 15.277 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 377.000 de lei, şi au fost retrase 17 autorizaţii, fiind aplicate 113 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 48.300 de lei, precizează sursa citată.

Poliţia Română reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine şi siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Totodată, în conformitate cu legislaţia în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective. Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
IRCC creşte iar. Vă gândiţi să faceţi o refinanţare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Acestea sunt cele mai periculoase orașe mari din Europa. Hoții sunt aproape...
Fanatik.ro
Publicat 30.09.2024
„Dacă nu puteți să ajutați, măcar nu ne încurcați”. Cum umilește...
spotmedia.ro
Publicat 30.09.2024
Cum au ascuns chinezii că li s-a scufundat cel mai nou submarin nuclear
spotmedia.ro
Publicat 27.09.2024
Cele trei ZODII norocoase care se pot îmbogăți de pe urma moștenirilor. Mihai...
Gandul
Publicat 28.09.2024
Partea nevăzută a vieții unor români din Suedia. „A început să arunce...
Adevărul
Publicat 30.09.2024
Cum arată copiii Andreei Samson de la Asia Express. Actrița avea un bebeluș...
A1
Publicat 25.09.2024
Horoscopul zilei de 1 octombrie 2024. Leii se gândesc la fericirea lor. Află ce...
CaTine
Publicat 30.09.2024
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată...
spynews.ro
Publicat 25.09.2024
Un fanatic al fotbalului ridică în picioare stadioane, dar nu cu mingea »...
GSP
Publicat 29.09.2024
Horoscop octombrie 2024. Schimbări dramatice, decizii importante, șanse unice...
Click.ro
Publicat 29.09.2024
Misterul din Groapa Marianelor a fost elucidat. Ce ar fi zgomotul care se aude din...
Useit
Publicat 28.09.2024
Povestea româncei care a fost campioană la Roland Garros și a ajuns chirurg la...
Redacţia.ro
Publicat 27.09.2024
VIDEO. A nins în România. Drumarii intervin cu utilaje şi dau cu material...
libertatea.ro
Publicat 30.09.2024
Hailey Bieber a mers la biserică îmbrăcată cu o haină luxoasă de 5700 de...
ZU
Publicat 30.09.2024
Pui Marsala. Rețetă de pui cremos cu ciuperci, în sos de vin
Hello taste
Publicat 29.09.2024
Rețete sănătoase de smoothie pentru gravide. Ce recomandă nutriționiștii să...
Deparinti
Publicat 29.09.2024
Motivul pentru care un primar l-a amendat de 28 de ori pe un milionar român:...
ziare.com
Publicat 30.09.2024
Kate del Castillo face istorie la Hollywood, însă rămâne fidelă principiilor...
Happy
Publicat 30.09.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de des poți lua ibuprofen dacă ai peste 50 de ani. Ce efecte secundare...
Medicool
Publicat 30.09.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024