Poliţist în uniformă, prins la furat într-un magazin din Cluj. Bărbatul ascunsese un minicompresor sub caschetă
Îmbrăcat în uniforma de serviciu, un poliţist nu s-a dat în lături de la fapte rele. Bărbatul în vârstă de 47 de ani a fost prins la furat, în timp ce sustrăgea două produse dintr-un magazin din Cluj. Hoţul a fost reţinut pentru 24 de ore.
De Redactia Observator la 06.04.2022, 16:32Un poliţist a fost prins la furat, în timp ce purta chiar şi uniforma de serviciu. Bărbatul a sustras două produse din incinta magazinului, iar prejudiciul a fost recuperat. Însă nu va scăpa de consecinţe: a fost reţinut şi s-a ales cu dosar penal. Incidentul s-a petrecut marţi, într-un magazin Dedeman din Cluj-Napoca.
”La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin intermediul reprezentantului legal al unei societăţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca, cu privire la faptul că un bărbat care purta uniforma de poliţie, ar fi sustras două produse din interiorul magazinului. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prejudiciul înregistrat fiind recuperat”, a transmis, miercuri, IPJ Cluj.
Cine este poliţistul prins la furat în Cluj
Potrivit ştiridecluj.ro, poliţistul prins la furat se numeşte Iacob Rât şi lucrează la Secția 4 Poliție. Acesta ar fi intrat în magazinul Dedeman în timpul serviciului, ascunzând un minicompresor sub caschetă.
- Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, a fost condamnat la 8 ani şi 4 luni de închisoare pentru trafic de influenţă
- Poliţistul care a accidentat-o mortal pe Raisa pe trecerea de pietoni a scăpat şi de controlul judiciar. "Poate...
- Pedofil din Brașov, arestat după ce și-a agresat sexual fiicele vitrege. Comunicatul procurorilor e înfiorător
În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul în vârstă de 47 de ani este, într-adevăr, poliţist. ”În contextul în care instituţia nu tolerează astfel de fapte care contravin eticii şi valorilor morale ale profesiei, în baza probatoriului administrat de către poliţiştii Biroului Control Intern a fost dispusă reţinerea acestuia pentru 24 de ore”, se arată în sursa citată.
Bărbatul nu e la prima abatere disciplinară
În continuare, cauza se află sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. ”Concomitent, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a dispus demararea cercetării disciplinare faţă de acesta. Menţionăm, de asemenea, faptul că în luna martie a anului 2020, la nivelul inspectoratului, prin intermediul Biroului Control Intern a fost demarată o cercetare disciplinară faţă de poliţistul în cauză, suspendată, conform prevederilor, pe perioada efectuării cercetărilor penale”, a precizat IPJ Cluj.