Polițiști reținuți pentru șpagă, în Bacău. Agenții cereau mită, în loc să le dea amenzi şoferilor
Patru poliţişti de la Poliţia oraşului Dărmăneşti au fost reţinuţi de procurorii din Bacău pentru luare de mită şi alte infracţiuni, după ce ar fi cerut bani de la şoferi, inclusiv de la investigatori sub acoperire, pentru a trece cu vedere abaterile la regimul rutier. În acest dosar au avut loc cinci percheziţii, inclusiv la sediul Poliţiei Dărmăneşti.
De Veronica Micu la 18.11.2021, 19:07Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău arată, într-un comunicat de presă transmis joi, că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de patru poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Dărmăneşti.
Astfel, B.I., agent şef de poliţie la Poliţia oraşului Dărmăneşti, este urmărit penal pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită, constând în faptul că în perioada 10 august - 20 octombrie, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit diferite sume de bani (200 de lei, 400 de lei, 400 de lei) pentru a nu constata abaterile săvârşite la regimul rutier de către investigatorii sub acoperire şi ar fi înlesnit/ajutat la săvâşirea de către agentul de poliţie C.I. a infracţiunii de luare de mită.
Şpagă între 400 și 500 de lei pentru polițiști din Bacău, ca să-i ierte pe şoferi
Un alt agent şef de poliţie din Dărmăneşti, G.P.S., este urmărit penal pentru luare de mită, întrucât în 11 august, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit de la investigatorul sub acoperire suma de 300 de lei pentru a nu constata abaterile săvâşite la regimul rutier.
- Noi cazuri de poliţişti rutieri corupţi. Şase agenţi din Bacău cereau mită în loc să le dea amenzi şoferilor
- Şpagă între 400 și 500 de lei pentru polițiști din Bacău, ca să-i ierte pe şoferi. Agenții cereu mită zilnic
- Zece mii de euro pe săptămână, şpaga promisă unui vameş român pentru a permite intrarea în ţară a...
De asemenea, C.I., agent de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Dărmăneşti, este urmărit penal pentru luare de mită şi fals intelectual, constând în faptul că în perioada 26 august - 4 noiembrie, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit de la investigatorii sub acoperire diferite sume de bani (500 lei, 200 de lei, 300 de lei) pentru a nu constata abaterile săvâşite la regimul rutier, iar în 15 septembrie, cu prilejul întocmirii procesului verbal de constatare a unei contravenţii la regimul rutier, ar fi atestat în mod nereal fapte/împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Agenții cereau mită zilnic
La rândul său, M.C.M, agent şef principal de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Dărmăneşti, este urmărit penal pentru luare de mită, constând în faptul că în perioada 15-30 septembrie, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit de la investigatorii sub acoperire diferite sume de bani (300 de lei, 200 de lei, 300 de lei) pentru a nu constata abaterile săvârşite la regimul rutier. Cei patru poliţişti au fost reţinuţi, miercuri, pentru 24 de ore, urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de aceştia.
În instrumentarea cauzei, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie şi a Serviciului Tehnic din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, scrie News.ro.
Procurori şi ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au făcut, miercuri, cinci percheziţii în judeţul Bacău, inclusiv la sediul Poliţiei Dărmăneşti, într-un dosar de luare de mită în care şase poliţişti sunt suspectaţi că solicitau sume de bani de la şoferii opriţi în trafic, pentru a nu-i amenda pentru diverse contravenţii. Practica ar fi fost una zilnică.