Polițiștii de frontieră au salvat opt sturioni vii din plasele braconierilor, în Golful Musura. Momentul în care sunt eliberați
Opt sturioni vii au fost salvaţi ieri de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă. Statistica este una îngrijorătoare. Doar de la începutul anului şi până acum, peste o sută de exemplare au fost eliberate în mediul natural de către agenţi.
De Redactia Observator la 23.09.2023, 14:23- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Doar în zona Golful Musura au fost descoperite plase de pescuit, amplasate pe o distanţă de 820 de metri. Instrumentele ilegale au fost confiscate. Braconajul, de orice fel, este o infracţiune care se pedepseşte prin lege, cu închisoare de la 15 luni la 3 ani.
Peste 100 de sturioni, eliberați de la începutul anului
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în Rezervația Biosferei Delta Dunării, ocazie cu care au descoperit 820 metri de plase de pescuit și opt exemplare de sturion capturate în ele. Peste 100 de exemplare de sturion au fost redate mediului natural, de la începutul anului, de poliţiştii de frontieră de la nivelul Gărzii de Coastă, în cadrul mai multor acţiuni desfăşurate în zona de competenţă.
În data de 21.09.2023, poliţiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, ocazie cu care au descoperit, în zona insulei K - Golful Musura, înșiruiri de plase în lungime totală de 820 metri cu o captură de 8 exemplare de sturion, în stare vie. Peștele a fost redat mediului natural, iar plasele tip ohane, în valoare de 6.500 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Tulcea, a transmis Poliția de Frontieră.
De la începutul acestui an, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cadrul mai multor acţiuni de prevenire şi combatere a braconajului piscicol, au redat mediului natural peste 100 de exemplare din specia sturion, care fac obiectul unor dosare penale aflate în lucru.