Antena LIVE

Curs valutar

Poziția BOR, despre dezbaterea legată de "gen" și "sex" din buletinul cu cip: Oamenii, ca persoane, nu au gen

Oamenii au o reacție de reticență și revoltă pe deplin justificată legată de dezbaterea despre gen și sex din buletin, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu: „Nu este vorba despre Cartea vieții, ci despre banala carte de identitate cetățenească”.

De la 05.08.2021, 12:33
WhatsApp
Poziția BOR, despre dezbaterea legată de "gen" și "sex" din buletinul cu cip: Oamenii, ca persoane, nu au gen Mediafax Foto / Andreea Alexandru

"Ceea ce stârnește o deplin justificată reacție de nedumerire, reticență și chiar revoltă în rândul populației este introducerea pe noua carte de identitate a artificialei noțiuni de <gen>, care o înlocuiește abuziv în acest context pe cea firească de <sex>. Oamenii, ca persoane, nu au gen, existent doar în gramatică, nu și în biologie, ci doar sex: masculin și feminin. Noțiunea de <gen>, vehiculată azi progresiv & progresist în spațiul public, este un construct pur ideologic pus în slujba unei toxice, smintitoare ideologii numită (trans)genderism, prin care se încearcă inducerea nefastei idei a genului fluid, adică a așa-zis posibilei schimbări a sexului camuflat în <gen>”, transmite purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Potrivit lui Vasile Bănescu, celelalte reacții negative referitoare la noile cărți de identitate anunțate de MAI sunt provocate de neînțelegerea conținutului acestui proiect (explicat de autorități), dar și de temeri excesive și nejustificate din punct de vedere religios.

„Problema cărții de identitate nu este una de natură religioasă, ci administrativă. Nu este vorba despre <Cartea vieții>, ci despre banala carte de identitate cetățenească. Este vorba despre <identitatea> noastră de tip cetățenesc, nu despre identitatea noastră adâncă, spirituală, religioasă. Așa cum au anunțat autoritățile, <se va crea și posibilitatea de a avea o carte de identitate simplă pentru cetățenii care nu vor carte de identitate cu cip>”, adaugăp acesta.

Există, așadar, posibilitatea de a nu opta pentru eliberarea unui asemenea document electronic.

Pe acelaşi subiect

„Păstrarea acestei opțiuni este foarte importantă și coincide cu respectul față de sensibilitățile religioase ale unor cetățeni, indiferent de religia sau confesiunea lor. Hotărârea nr. 638/2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la pașapoartele biometrice, care au suscitat discuții similare în anul 2009, rămâne un reper actual de discernământ și luciditate pentru toți cetățenii creștinii ortodocși: Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii și credincioșii să rămână statornici în credința în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului și al morții, să sporească în rugăciune și fapte bune, viețuind creștinește în familie, mănăstire și societate, fără a răspândi panică și îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare”, se arată în finalul comunicatului.

Francisc Doboș, postare ironică pe același subiect

Mai devreme, preotul catolic Francisc Doboș a avut o postare ironică despre același subiect, scriind că o „ținea sus și tare” că sunt „Papesa Francisc”, a devenit „supi” și striga că este „discriminată, gen”.

„Când biologia m-a trezit să merg la baie am descoperit că eram doar Papa Francisc. Iar când m-am trezit din vis am văzut că eram doar popa Francisc. Doamne, tu mi-ai dat sexul iar eu căutam genul. Mulțam că mă trezești mereu la cine sunt cu adevărat”, a scris preotul catolic pe Facebook.

Precizările MAI

MAI a făcut miercuri precizări despre cartea de identitate electronică, iar directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, Cătălin-Aurel Giulescu, afirma că „orice opţiune este posibilă”.

Cartea de identitate electronică a fost lansată, luni, la Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect pilot. Documentul asigură garanţii suplimentare de securitate şi un acces facil la servicii esenţiale, fiind promisă şi reducerea birocraţiei.

Dar un aspect controversat, tot mai discutat săptămâna aceasta, este înlocuirea rubricii „sex” cu „gen” pe noua carte de identitate.

Întrebat dacă este posibilă revenirea la termenul „sex”, Cătălin-Aurel Giulescu a răspuns: „Orice opţiune este posibilă, vom analiza cu foarte mare atenţie şi vom trage nişte concluzii, este foarte posibil ca menţiunea respectivă să fie sex. Nu este niciun fel de problemă în acest sens. Regulamentul UE aminteşte în preambul la punctul 24 de sex, la punctul 27 de gen. Totodată, în partea dispozitivă o să vedeţi că utilizează expresia gen”.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bor vasile banescu buletin cip
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024