Pregătiri pe ultima sută de metri pentru vizita Papei Francisc în România
Într-un atelier de croitorie din Harghita se pregătesc de zor straiele preoţeşti pe care le vor purta clericii care vor asista la slujba susţinută de Suveranul Pontif la Şumuleu Ciuc. Maşinile de cusut şi de imprimat funcţionează aproape non-stop, pentru ca cele 60 de costume să fie gata din timp.
De Redactia Observator la 24.04.2019, 17:21Într-un atelier de croitorie din Harghita se pregătesc de zor straiele preoţeşti pe care le vor purta clericii care vor asista la slujba susţinută de Suveranul Pontif la Şumuleu Ciuc. Maşinile de cusut şi de imprimat funcţionează aproape non-stop, pentru ca cele 60 de costume să fie gata din timp.
Maşinile de cusut bat de zor în Leliceni Ciuc. O mică croitorie a fost desemnată de comisia pentru vizita Papei Francisc să se ocupe de veşmintele preoţilor care-l vor însoţi la ceremonia de la Şumuleu Ciuc. Cinci croitorese lucrează la foc continuu.
Într-o săptămână şi jumătate, au terminat 400 de eşarfe pentru preoţii catolici care vor participa la slujbă. Preotul din sat vrea ca eventimentul să fie memorabil pentru toţi cei prezenţi.
Ilyes Zsolt, preot: Mă bucur în primul rând că vine Papa la noi. E un gest de dragoste faţă de noi. Şi vrem şi noi să facem un gest cât de frumos şi noi pentru el. Să organizăm o liturghe frumoasă, o întâlnire frumoasă şi veşminte frumoase, cumva să ne amintească şi nouă de acest eveniment unic în viaţa noastră probabil
Veşmântul papal va fi făcut separat. Un designer din Satu Mare s-a oferit să îl lucreze manual.