Antena LIVE

Curs valutar

Premieră în România: Bărbat condamnat la închisoare pentru o palmă dată peste posteriorul unei femei, în Suceava

Premieră în România: un bărbat care a lovit o femeie cu palma peste posterior a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu executare. Fapta s-a petrecut în Suceava, la mijlocul anului 2021, iar magistrații au considerat că individul, condamnat anterior de două ori pentru săvârșirea unor infracțiuni de viol, trebuie să meargă după gratii. Victima este Nina Smart, o activistă care promovează educarea fetelor și a femeilor peste tot în lume, fiica unei pictorițe din Suceava și a unui diplomat african, transmite Monitorul de Suceava.

De la 11.01.2023, 16:02
WhatsApp
Premieră în România: Bărbat condamnat la închisoare pentru o palmă dată peste posteriorul unei femei, în Suceava Shutterstock (imagine ilustrativă)

Incidentul s-a petrecut în dupa-amiaza zilei de 28 iunie 2021. Mai multe femei, printre care și Nina Smart, au fost abordate pe stradă de un necunoscut, care a fost ulterior identificat ca Viorel Lupu, din județul Neamț. Din motive greu de înțeles, individul în vârstă de 46 de ani a început să facă o serie de comentarii jignitoare, după care a lovit-o peste posterior pe Nina Smart.

"Lupu Viorel a venit în dreptul lor și după ce a făcut niște comentarii cu privire la grup, s-a auzit un sunet ca o pocnitură, o palmă, persoana vătămată Smart Nina menționând că inculpatul a lovit-o peste partea stângă a posteriorului", se arată în hotărârea pronunțată de Judecătoria Suceava.

Una dintre martore a confirmat agresiunea sexuală: "Inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată peste zona dorsală cu un gest extrem de violent, iar apoi a intrat într-o sală de jocuri din apropiere, râzând. Toate cele patru femei care au asistat la gest s-au arătat indignate, șocate, bulversate de gestul inculpatului".

Viorel Lupu a recunoscut vinovăția, dar nu s-a prezentat la proces și a primit 10 luni de închisoare

Pe acelaşi subiect

Viorel Lupu a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni: loviri sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice. Acesta a recunoscut faptele, însă ulterior nu s-a mai prezentat în fața instanței de judecată, deși fusese citat legal. Magistrații suceveni au decis să-l condamne la 9 luni de închisoare pentru loviri și alte violențe, respectiv 3 luni de închisoare pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Pedeapsa finală rezultantă este de 10 luni de închisoare (pedeapsa cea mai mare, plus o treime din cealaltă), pe care judecătorul de caz a considerat că Viorel Lupu trebuie să o execute în regim de detenție.

"Cu privire la gravitatea infracțiunii, instanța reține că inculpatul a procedat la lovirea persoanei vătămate cu propria forţă fizică, creându-se o stare de pericol cu privire la integritatea fizică a persoanei vătămate. În concret, rezultatul material produs nu este unul extrem de grav din punct de vedere fizic, însă circumstanțele săvârșirii faptei și zona vizată de agresor sunt aspectele care imprimă faptei un caracter grav. Referitor la persoana inculpatului, acesta are 46 ani, a fost anterior condamnat de două ori pentru săvârșirea unor infracțiuni de viol, are studii medii, este necăsătorit și nu are ocupație. În fața instanței de judecată, acesta nu s-a prezentat la niciun termen, deși a fost legal citat. În raport de cele de mai sus, instanța apreciază ca fiind necesară aplicarea unor pedepse cu închisoarea", a considerat magistratul de la Judecătoria Suceava.

Nina Smart a cerut și despăgubiri morale de 10.000 de lei, respectiv daune civile de 1.000 de lei. Instanța a admis în parte

"Instanța apreciază că suma de 7.500 de lei este potrivită pentru acoperirea prejudiciilor morale cauzate prin atingerea adusă integrității fizice și psihice prin fapta inculpatului, sens în care instanța va admite în parte acțiunea civilă și îl va obliga pe inculpat la suportarea acestei sume. Instanța va respinge restul pretențiilor civile, ca neîntemeiate", a arătat judecătorul.

Potrivit Monitorul de Suceava, Nina Smart, femeia care a fost victima acestui act de hărțuire, crede că soluția este una normală și le îndeamnă pe femei să-și apere drepturile pe care le au, indiferent de tipul de agresiune.

"Mă bucur că experiența neplăcută care m-a afectat fizic, emoțional și psihic a fost încadrată la hărțuire stradală și sancționată penal, conform legii. Umilința suferită în urma violenței și atitudinea inițială a persoanei care a preluat reclamația pe care am făcut-o la poliție m-au afectat multă vreme. Sper ca acest proces să inspire încredere fetelor și femeilor care se vor confrunta cu hărțuire stradală, să transmită un mesaj clar de netoleranță a violenței de orice fel în Suceava. Sper ca hotărârea favorabilă dată de judecător, care a fost o femeie, câștigată de o avocată, să încurajeze lumea să nu accepte hărțuirea drept comportament normal. Avem pretenția ca adolescenții și bărbații care trec cu vederea efectul hărțuirii stradale să înțeleagă faptul că nu e corect și politicos un astfel de comportament și că e chiar dureros să-l suporți. Serviciile sociale trebuie și ele dezvoltate să îngrijească persoanele care au comportament agresiv din cauza unei boli, pentru care nu există posibilitatea să se vindece și prezintă pericol", a fost mesajul transmis de Nina Smart.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

suceava barbat femeie agresiune sexuala dosar penal inchisoare
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024