Preotul acuzat că și-ar fi agresat soția în stradă nu ar fi la prima abatere
Preotul care şi-a târât soţia de păr pe stradă nu ar fi la prima abatere. Surse din anchetă povestesc că femeia duce o viaţă de coşmar. Izolată de familie şi de prieteni de cinci ani, nu ar fi prima dată când preotul ridică mâna la ea. Mai mult, după ce Patriarhia şi Arhiepiscopia ne-au transmis că bărbatul a fost trimis la mănăstire ca pedeapsă, în realitate este acasă cu soţia şi copilul.
De Andreea Petrescu la 07.08.2020, 21:56- Preotul ar fi fost trimis la mănăstire, după ce și-ar fi agresat soția.
Preotul din imagini care îşi agresează soţia cu copilul în braţe în plină stradă a fost sancţionat "prompt şi aspru". Nu mai are voie să slujească 30 de zile şi l-au trimis să facă canon de pocăinţă la o mănăstire. Cel puţin asta ne-au asigurat mai marii Bisericii.
Chiar dacă reprezentanţii Arhiepiscopiei de aici din zonă ne-au spus că preotul a fost trimis la mănăstire să îşi ispăşească un canon, preotul a fost atât în cursul zilei de ieri cât şi astăzi la locuinţa sa din Letea Veche.
Ancheta Protecţiei Copilului a fost întârziată tocmai pentru că au fost înştiinţaţi că familia e la mănăstire.
Daniela Ţiţaru, director general DGASPC Bacău: Tatăl agresorului a comunicat public că sunt la mănăstire. Când vecinii şi Primăria ne-au spus acelaşi lucru, nu aveam motive să credem că toată lumea minte la unison.
Şi acesta este doar vârful icebergului. Surse din anchetă descriu un istoric lung de abuz în familia preotului. În cei cinci ani de când sunt căsătoriţi, părintele ar fi ridicat mâna de mai multe ori asupra soţiei şi a izolat-o de toate rudele şi toţi prietenii.
În plus, a obligat-o să îşi schimbe specializarea din medic dermatolog în medic de familie ca să fie mai aproape de casă. Apropiaţii fetei spun că, imediat după nuntă, preotul i-a schimbat inclusiv numărul de telefon.
Irina Avorniciţei: Ne-am asigurat că în acest moment nu există un risc asupra minorului care a fost şi el expus fiind în braţele mamei unei forme de abuz. Vrem să conştientizăm victima că beneficiază de tot sprijinul nostru.
Nu este singura anchetă care îl vizează pe preotul bătăuş. E cercetat pentru violenţă în familie şi pentru că a condus cu permisul suspendat.
Cătălina Pădurariu, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău: Totodată poliţiştii au luat măsura anulării şi retragerii permisului de armă.
Cel mai probabil, bărbatul va ajunge în faţa unui judecător pentru a da socoteală pentru faptele sale. Judecata comunităţii a trecut-o deja. Enoriaşii nu au nimic să-i reproşeze.
Oana Băluţă, activistă: Ideal este şi moral ca membri comunităţii să nu se poziţioneze în sprijinul agresorului.
Iar tatăl preotului pare mai degrabă preocupat de aparenţe:
Ioan Palur, preot: Îmi iubesc nora ca pe ochii din cap, am un nepoţel pentru care mai trăiesc, asta îmi trebuia mie o situaţie de genul ăsta care să înconjure Bacăul şi toată ţara.
Bătaia însă nu e iubire şi nici nu e ruptă din rai, ci e o boală cronică care ucide femei în România, ne spun activistele pentru drepturile femeilor. 30% dintre femeile din România spun că au fost victime ale violenţei fizice sau sexuale cel puţin odată în viaţă.
Oana Băluţă, activistă: Violenţa în România este de cele mai multe ori un fenomen absolut normalizat.
Ce e de făcut când violenţa vine de la propovăduitori ai blândeţii, răbdării şi iubirii?
Oana Băluţă, activistă: Eu nu cred că poţi să propovăduieşti iubirea atâta timp cât recurgi la tăcere. În condiţiile în care Biserica se vrea un actor important şi relevant în spaţiul public cred că ar putea să folosească această ocazie pentru a transmite un mesaj de toleranţă zero faţă de violenţă.
Reacţia Bisericii a fost promptă. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, ne-a transmis că nu comenteză "reacţia unei activiste cristofobe".
"Nu comentez aberația unei activiste cristofobe. Preotul respectiv a fost sancționat prompt și aspru. Cazul său este tratat de Episcopia Bacăului, nu de Patriarhia Română", a fost mesajul transmis de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.