Preţul biletelor de avion a crescut cu peste 10% doar în ultima lună. Consiliul Concurenţei verifică WizzAir şi Ryanair
E început de sezon de vacanţe, iar cerul e limita pentru preţul biletelor de avion. Consiliul Concurenţei anunţă că verifică dacă scumpirile sunt justificate.
De Bianca Iacob la 25.05.2024, 20:10Este investigat modul în care companiile aeriene stabilesc prețurile biletelor de avion - deci, sunt suspiciuni că, în contextul călătoriilor tot mai multe şi tot mai dese, preţurile ar fi putut fi crescute în mod artificial, tocmai pentru că nu există concurenţă.
Rezultatele acestei investigaţii vor fi gata în câteva luni
Consiliul Concurenţei a pornit această analiză în contextul scumpirii semnificative a biletelor de avion. Potrivit datelor de la Statistică doar în ultima lună, preţul biletelor a crescut cu peste 10%, iar în ultimii ani s a dublat. Blue Air a ieşit de pe piaţă, Tarom a renunţat la unele curse. Au rămas în piaţă doar doi jucători importanţi WizzAir şi Ryanair pentru unele curse nu există concurenţă aşa că preţurile au explodat.
Acum, autoritatea se uită la cauzele scumpirilor, dacă sunt sau nu justificate, dacă au fost comportamente ilegale dincolo de efectele post pandemie pe care le vedem în majoritatea ţărilor europene. Rezultatele acestei investigaţii vor fi gata în câteva luni. Vor fi culese date si de la companii, nu doar de la INS, vor fi analizate şi cursele interne, cât şi cele externe.