Prima cursă din Campionatul Mondial de Formula E
Campionatul Mondial de Formula 1 are, de astăzi, un rival: Formula E, a cărei primă cursă are loc la Beijing. Maşinile aliniate la start seamănă cu monoposturile de Formula 1, dar fac mult mai puţin zgomot, pentru că au motoare electrice
De Redactia Observator la 13.09.2014, 09:33Campionatul Mondial de Formula 1 are, de astăzi, un rival: Formula E, a cărei primă cursă are loc la Beijing. Maşinile aliniate la start seamănă cu monoposturile de Formula 1, dar fac mult mai puţin zgomot, pentru că au motoare electrice
Cursa de la Beijing are loc pe un circuit urban din preajma stadionului olimpic, cunoscut sub numele de "Cuibul de Pasăre". Ca în Formula Unu, fiecare din cele zece echipe a înscris câte două maşini. Unii dintre piloţi au concurat şi în Formula Unu. Printre ei, nepotul regretatului campion Ayrton Senna, Bruno, şi fiul marelui rival al lui Senna, Alain Prost.
Performanţele sunt, desigur, diferite, deoarece Formula 1 este, deocamdată, mai rapidă. Maşini mai aerodinamice, cauciucuri care aderă mai bine, mai multă putere. Dar, în general, e acelaşi lucru. Iar alături de bărbaţi concurează şi două femei, ca o dovadă că Formula E este mai avansată decât Formula Unu.
Dar deosebirea esenţială este, bineînţeles, propulsia electrică. Apariţia ii încurajează pe cercetătorii care caută noi soluţii tehnologice pentru maşinile electrice din viaţa de toate zilele.
Una dintre marile probleme ale maşinilor electrice este alimentarea: bateriile disponibile în prezent nu au o autonomie prea mare, iar pe străzile aglomerate ale oraşelor moderne s-ar găsi cu greu loc pentru borne şi cabluri. Soluţia poate fi "încărcarea dinamică" a bateriilor, chiar în trafic, fără contact, prin inducţie electromagnetică.
Liniile de alimentare ar urma să fie instalate sub pavaj, unde nu ar deranja pe nimeni. Deocamdată, ideea pare desprinsă din filmele SF dar o competiţie ca Formula E poate grăbi momentul când vehiculele electrice şi alimentarea lor vor intra în normalitate.