Antena LIVE

Curs valutar

Prima reacţie a lui ÎPS Teodosie, după incendiul de la Palatul Arhiepiscopal: ''Dumnezeu a făcut ca nimeni să nu fie rănit. Nu mi-am întrerupt slujba''

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a afirmat, după incendiul de sâmbătă seara de la Palatul Arhiepiscopal, că au fost distruse numai bunuri materiale şi că este important că nu a fost rănită nicio persoană. El a precizat că această clădire ''se va face şi se va face mai bine''.

De la 16.10.2022, 15:25
WhatsApp
Prima reacţie a lui ÎPS Teodosie, după incendiul de la Palatul Arhiepiscopal Hepta; Arhivă

Arhiepiscopul Tomisului a declarat, dumincă, în faţa jurnaliştilor, că atunci când incendiul se manifesta la Palatul Arhiepiscopal el se afla în catedrală şi nu şi-a întrerupt slujba. 

''Aseară a fost un accident, nu ştim de unde a pornit. Presupun de la un scurtcircuit, că se întrebau unii pe alţii părinţii. Au ieşit cu ce au avut pe ei. Dumnezeu a făcut ca nimeni să nu fie rănit, să nu fie suferinţă, sperăm că cele materiale le vom reface cât de curând. Eu eram în catedrală, nu mi-am întrerupt slujba, am făcut acatistele, moliftele şi ne-am rugat ca să se limiteze focul şi iată s-a oprit focul şi vom reface ceea ce s-a pierdut. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că cele materiale se pot recupera, dacă cineva ar fi fost rănit sau ar fi murit, atunci ar fi fost mare durere şi tristeţe. Suntem bucuroşi că Dumnezeu ne-a dat un semn să avem mai multă grijă şi să fim atenţi la toate cele pe care le avem în chivernisirea noastră'', a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

Când un jurnalist i-a transmis că pompierii au anunţat că incendiul a fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a răspuns: ''Cine ştie? Asta e o presupunere, că nu-i nicio dată''.

El a mai fost întrebat dacă s-a temut pentru viaţa celor aflaţi la slujba sâmbătă seara, având în vedere că Palatul Arhiepiscopal se află în apropierea catedralei. ''În timp ce mă rugam ştiam că Dumnezeu îi ocroteşte. Nu m-am gândit la pericol, m-am gândit numai la bine. Dumneavoastră vreţi să anticipaţi un rău care deja a trecut. Nu mai vorbim de rău. Ce să umblăm cu presupuneri. A ars ce a ars material, nu a fost rănit niciun om, aceasta este important. Clădirea se va face şi se va face mai bine'', a susţinut el.

Pe acelaşi subiect

Prima reacţie a lui ÎPS Teodosie

Arhiepiscopul Tomisului a mai afirmat că această clădire era asigurată. El a povestit că a văzut fum ieşind din Palatul Arhiepiscopal atunci când venise la slujbă. ''Veneam la slujbă şi am văzut un fum. Am stat zece minute şi am intrat la slujbă pentru că nu ştiam că se va întrerupe curentul, ştiam că mă aşteaptă creştinii de pretutindeni. Vreau să le spun tuturor celor care aseară au intrat în panică şi s-au rugat pentru noi că nu a păţit nimeni nimic, le mulţumim pentru rugăciuni şi de acum înainte vom continua rugăciunile ca şi până acum'', a menţionat ÎPS Teodosie. 

El a mai declarat că acei călugări care locuiau în mansarda Palatului Arhiepiscopal au pierdut toate bunurile pe care le aveau în urma incendiului. ''Au rămas cu ce a fost pe ei. Asta este cert. Dacă au avut acte, nu mai au, dacă au avut ceva bani, nu mai au. Dar vor recupera. Credincioşii ne ajută, suntem interesaţi să fie solidari'', a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului.

Incendiul a izbucnit, sâmbătă seara, la mansarda sediului Arhiepiscopiei Tomisului, fiind afectată o suprafaţă de 800 de metri pătraţi. În urma incendiului, o turlă aflată pe clădire, cuprinsă de flăcări, s-a prăbuşit. Palatul Arhiepiscopiei Tomisului a fost construit în stil neobizantin, în urmă cu aproape o sută de ani.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

arhiepiscopul tomisului incendiu palatul arhiepiscopal slujba
Întrebarea zilei
Aveţi în plan să plecaţi în vacanţă de Paşte, anul acesta?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Clădirea mamut din București care se transformă. A fost abandonată și furată...
Fanatik.ro
Publicat 03.04.2025
Meteorologii ACCUWEATHER au modificat prognoza: Orașele din România în care...
Gandul
Publicat 27.03.2025
Cum se poate schimba clasamentul din sondajele pentru alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 03.04.2025
Cine este Andy Van de Gucht, cuțitul de aur al lui Chef Richard Abou Zaki de la...
A1
Publicat 03.04.2025
Horoscopul zilei de 10 aprilie 2025. Taurii trebuie să fie atenți la ce se...
CaTine
Publicat 09.04.2025
Horoscop duminică, 30 martie 2025: Racii vor lua decizii importante
spynews.ro
Publicat 30.03.2025
Ariana Grande lansează 'Eternal Sunshine Deluxe: Brighter Days Ahead', cu șase...
Kudika
Publicat 03.04.2025
Andy Murray, mesaj amuzant pentru Lionel Messi: „L-am întrebat dacă poate...
GSP
Publicat 30.03.2025
Ai un IQ fantastic dacă răspunzi corect în 7 secunde. Unde este pasărea?
Click.ro
Publicat 03.04.2025
Primul sistem de operare creat de Bill Gates și Paul Allen poate fi descărcat de...
Useit
Publicat 09.04.2025
O afacere Hi-Q! Pilotul Mihai Sturzu deschide prima tabără de aviație pentru...
Money.ro
Publicat 26.03.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Sean „Diddy” Combs a fost citat într-un nou proces. Un fotograf a susținut...
ZU
Publicat 30.03.2025
Piure de cartofi cu sos de leurdă. Rețetă savuroasă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 09.04.2025
Ce este „încărcătura mentală a mamelor”. Se vorbește prea puțin...
Deparinti
Publicat 30.03.2025
Jaqueline Bracamontes a leșinat în urma unei diete stricte. Ce s-a întâmplat...
Happy
Publicat 26.03.2025
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim...
BZI
Publicat 13.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Uleiul de rapiță: proprietăți, beneficii și riscuri
Medicool
Publicat 03.04.2025