Antena LIVE

Curs valutar

Video

Profesorul Marian Petcu împarte FJSC în două. Studenţii au comentarii de la "ne jignea încontinuu" la "e o somitate, îl iubim"

Abuz sau exagerare. Este dilema etică pe care comportamentul unui profesor universitar o pune în dezbatere şi scoate la iveală războiul dintre generaţiile de studenţi. Studenţii actuali îl acuză că îi jigneşte într-un limbaj total neacademic, în vreme ce absolvenţi din generaţii mai vechi susţin că stilul profesorului este doar ironic, iar colegii lor mai tineri sunt mult prea sensibili. Pe Internet au apărut deja două petiţii, pro şi contra, iar Universitatea analizează cazul în Comisia de etică. 

De la 20.03.2023, 19:36
WhatsApp
Vezi și:

Grupurile online de studenţi de la Facultatea de Jurnalism din Bucureşti s-au umplut cu mesaje şi comentarii despre Marian Petcu, profesorul de comunicare şi istoria presei, cu o experienţă de zeci de ani la catedră. Totul a început cu postarea Roxanei, studentă în anul II: 

Roxana, studentă: În momentul în care eram la curs, domnul profesor ne jignea în continuu, ne facea proşti. Eu m-am decis să mă ridic să îi spun că nu am venit la curs să fiu jignită, am ales să părăsesc sala. Se ia foarte mult de noi ca postură, ca îmbrăcăminte. Ni se spune ochelariste dacă purtam ochelari, se ia de culoarea părului. 

Mesajul a fost distribuit de sute de internauţi şi a fost iniţiată o petiţie împotriva lui. 

Andra, studentă: Cel mai mult mă deranjează că venim la facultate sa învăţăm lucruri şi ajungem să fim trataţi ca niste proşti. Dacă ai o stimă de sine scazută, e posibil să te afecteze şi mai tare. 

Pe acelaşi subiect

David, student: Un coleg mesteca guma, i-a zis că ia guma şi i-o pune în păr. Lucruri de le auzeam acum 30 de ani povestite de mama. 

În sprijinul profesorului, a apărut petiţie semnată deja de peste 200 de oameni

În sprijinul profesorului, a apărut o altă petiţie semnată deja de peste 200 de oameni. Victoria a absolvit în 2008 şi spune că glumele profesorului sunt doar un mod ironic de a lupta cu analfabetismul funcţional şi lipsei de cunoaştere.

Victoria Baltag, absolventă: Domnul Marian Petcu este o somitate. Noi toţi îl iubim şi l-am admirat prin modul ironic inteligent pe care îl avea, îl iubeam pentru aceste cuvinte, nouă ne dădea un impuls! Sunt extraordinari de sensibili. 

Andra, studentă: Nu suntem mai sensibili, cred că lucrurile astea se întamplau şi atunci, dar erau o normalitate şi pur şi simplu internalizau abuzul. 

Mihai Marcovici, absolvent: Nu înţeleg războiul care are loc. Are un limbaj mai colorat, eu unul consider că e un limbaj mai părintesc. 

Războiul dintre generaţii

Războiul dintre generaţii este explicat de specialişti prin diferenţa de mentalitate dintre generaţia Z şi mileniali. 

Andreea Săvulescu, psihoterapeut: Stilul de parenting este foarte diferit. Au mult mai mult acces la informaţii. Sunt anumite apelative pe care ei nu le mai tolerează pentru ca le ştirbesc încrederea în sine pe care ei şi-o construiesc cu atât de mult efort deoarece generaţiile de azi sunt concentrate pe dezvoltare persoanală şi de a-şi crea o identitate.

Dascălul predă în continuare, iar facultatea a început o anchetă în acest caz.

Antonio Momoc, decan FJSC: Este un exerciţiu corect de libertate de exprimare. Studenţii vor veni în consiliul facultăţii, vor expune punctul de vedere, vor face la fel în comisia de etică.

Raluca Radu, profesor FJSC: O masă critică de studenţi care consideră că se râde de ei, nu împreuna cu ei. Noi încercăm să înţelegem cum putem să lucrăm mai bine împreună.

Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti ar putea veni cu un verdict săptămâna viitoare. Sancţiunea poate începe de la mustrare scrisă până la desfacerea contractului de muncă. Contactat de reporterii Observator, profesorul Marian Petcu a spus că va oferi un punct de vedere după decizia comisiei. 

Mădălina Iacob

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva. ...

profesor acuzatii universitate studenti jurnalism
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024