Antena LIVE

Curs valutar

Video

Proteste pe trecerea de pietoni din Leţcani, după moartea lui Luca, băieţelul de trei ani călcat de TIR chiar în faţa tatălui şi fratelui mai mare

Este revoltă în comuna Leţcani din Iaşi, după ce un copil de trei ani a sfârşit sub roţile unui TIR, în timp ce traversa pe trecerea de pietoni de mână cu tatăl şi fratele mai mare. Cumplitul accident a fost surprins de o cameră de supraveghere. 

De la 20.04.2023, 13:34
WhatsApp
Vezi și:

Oamenii au protestat astăzi blocând una dintre trecerile de pietoni, care traversează drumul european chiar în faţa şcolii unde învaţă zeci de elevi, nu departe de trecerea de pietoni pe care a avut loc tragedia de miercuri.

Protest, după moartea unui copil

Au traversat, iniţial, continuu câteva minute blocând astfel traficul şi au format coloane care s-au întins pe kilometri până când au venit şi cei de la poliţie şi jandarmeria pentru a controla situaţia. Au făcut acest lucru în semn de protest, au adus cu ei lumânări, dar şi panouri pe care era scris numele copilului care şi-a pierdut ieri viaţa în acel accident, Luca.

Spuneau că fac acest lucru nu doar n memoria acestui copil, ci şi pentru că vor să tragă un semnal de alarmă. Nu va fi singurul protest, la ora 18.00 va mai avea loc unul, chiar pe trecerea de pietoni unde a avut loc accidentul şi spuneau că vor mai face asta până se vor lua măsuri.

Clara Mihociu

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate. ...

accident letcani accident iasi tir copil mort
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025