Puiul de leu de mare, primul născut în captivitate la noi în ţară, a fost prezentat publicului, la Delfinariul din Constanţa
Puiul de leu de mare, primul născut în captivitate la noi în ţară, a fost prezentat publicului, la Delfinariul din Constanţa. Este, de fapt, o fetiţă şi - chiar dacă nu prea ştie să facă nimic - tot a fost vedeta show-ului în care ar fi trebuit să strălucească părinţii ei.
De Redactia Observator la 10.07.2019, 10:06Puiul de leu de mare, primul născut în captivitate la noi în ţară, a fost prezentat publicului, la Delfinariul din Constanţa. Este, de fapt, o fetiţă şi - chiar dacă nu prea ştie să facă nimic - tot a fost vedeta show-ului în care ar fi trebuit să strălucească părinţii ei.
Ce-i drept, leii de mare adult au făcut un foarte frumos spectacol de acrobaţie, însă spectatorii au fost mult mai emoţionaţi de relaţia dintre mamă şi puiul ei începător în ale vieţii.
Deşi este începător, puiul născut în urmă cu o lună se simte în largul lui în piscină, în faţa publicului.
Mereu cu ochii pe el, mama leu de mare a încercat să-i corecteze fiecare mişcare. Mai mult, când publicul i s-a părut prea zgomotos sau puiul prea curajos, a luat măsuri.
În timpul spectacolului, leii de mare s-au comportat exemplar. Au ascultat comenzile şi au încântat publicul.
Complexul muzeal de Ştiinţele Naturii are însă o mulţime de surprize pentru turiştii care vor să facă şi altceva decât plaja. Biletele pot fi cumpărate şi online.