Video Trupul bătrânei găsite moartă în apartament, neobservat de polițiști. Fiul cu probleme psihice ar fi ascuns cadavrul sub un maldăr de haine
Caz uluitor la Bucureşti, unde poliţiştii chemaţi să verifice apartamentul unde murise o femeie au găsit cadavrul a doua zi. Vecinii îi acuză pe agenţi că au acţionat superficial, dar şefii acestora spun că şi-au făcut treaba cum trebuie. Dau vina pe o rudă care ar fi ascuns corpul neînsufleţit.
Proprietara apartamentului, o femeie de 74 de ani, a fost văzută ultima oară acum două săptămâni. La câteva zile, vecinii ei au sunat la 112, alarmaţi pentru că din apartament venea un miros greu.
După ce pompierii au spart uşa, poliţiştii au intrat în apartament alături de sora victimei, pentru a o căuta pe bătrâna de 74 de ani. L-au găsit, în schimb, pe fiul acesteia, un bărbat cu probleme medicale, pe care l-au predat ambulanţei.
Apoi, toată lumea a plecat
Ce nu ştiau poliţiştii era că femeia de 74 de ani era moartă într-o altă încăpere, ascunsă sub un maldăr de haine.
- Cine e bărbatul găsit mort în mașină, în Ilfov. Era tăiat pe mâini cu un cuțit cumpărat ieri, când a fost...
- Coincidență macabră în Arad. Autoritățile au găsit un bărbat mort în râul Mureş. La întoarcerea spre mal...
- Bărbat găsit mort în mașină, într-o parcare din Ilfov. Avea tăieturi pe mâini și ar fi fost dat dispărut...
- Un student la criminologie din UK a plănuit atent o crimă aleatorie, deoarece "a vrut să știe cum e să iei o...
- Trupul unei femei de 24 de ani din UK, găsit în portbagajul unei mașini la patru zile de la moartea acesteia....
"Au intrat în casă, s-au uitat, după care au plecat. Ei au venit la apelul unei vecine care a spus că miroase urât. Adică, în cazul ăsta, ar fi trebuit să caute mai bine, nu să plece", a declarat o vecină.
Trupul neînsufleţit al pensionarei a fost descoperit a doua zi, de rudele care veniseră să igienizeze locuinţa. Şocaţi, oamenii au sunat din nou la 112.
"Ieri, când poliţia a intrat în casă, nu a fost în stare să găsească un cadavru. Şi unde era cadavrul? Cadavrul era în bucătărie", spune vecina.
Autopsia arată că pensionara a murit răpusă de un infarct
Poliţiştii cred că au fost derutaţi de fiul ei, care suferă de o boală mintală şi i-a acoperit trupul cu haine.
"Sora femeii, asistată de poliţişti, a efectuat scotociri în apartament, inclusiv în zona dulapurilor şi sub salteaua patului, fără a identifica existenţa acesteia în locuinţă", a declarat Crina Eşanu, purtător de cuvânt Poliţia Capitalei.
Sindicaliştii din Poliţie iau apărarea agenţilor care au intervenit la chemarea vecinilor. Spun că nu erau obligaţi să "perie" apartamentul.
"Nu s-a pus problema despre faptul că ei trebuiau să salveze viaţa unei persoane şi nu au făcut acest lucru", spune Cosmin Andreica, preşedinte Europol.
După şocul cadavrului nedescoperit de poliţişti, vecinii pensionarei decedate se tem acum de alte necazuri. Fiul ei s-ar putea întoarce în apartament după ce va fi externat de la psihiatrie şi ar putea deveni violent fără rude care să-i administreze medicaţia necesară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰