Rata de refuz a vizelor pentru SUA, la cel mai scăzut nivel din istorie. Cum pot ajuta românii să scăpăm mai repede de vize
Rata de refuz a vizelor pentru SUA solicitate de români a fost de 8,79% în 2023. Este la cel mai scăzut nivel din istorie, dar tot mai avem mult până la admiterea în Visa Waiver pentru care trebuie să fie sub 3%.
De Redactia Observator la 18.01.2024, 20:31Rata de refuz a vizelor pentru SUA solicitate de români a fost de 8,79% pentru anul fiscal 2023 (1 octombrie 2022 - 30 septembrie 2023), arată datele publicate miercuri de Departamentul de Stat al SUA, citat de Agerpres.
Potrivit Ambasadei României în Statele Unite, este cea mai scăzută rată de refuz al vizelor din toată istoria relaţiei bilaterale România-Statele Unite, iar România se află într-o descreştere accelerată în ultimii trei ani (17,03% în 2021, 12,61% în 2022). Scăderea faţă de anul fiscal precedent este de 3,82%.
Visa Waiver. România, cea mai importantă scădere din UE a ratei de refuz
Dintre cele trei ţări din Uniunea Europeană candidate dar care nu sunt parte a programului Visa Waiver, România înregistrează în termeni procentuali cea mai importantă scădere (Republica Cipru a scăzut de la 6,22% la 4,48%, iar Bulgaria a înregistrat o creştere de la 10% în 2022 la 11,61% anul trecut).
- Visul american, tot mai aproape. Românii, invitați să își reînnoiască vizele pentru SUA fără interviu
- Când am putea merge în SUA fără vize. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu după întâlnirea cu Antony Blinken
- De când vor putea merge românii în SUA fără vize. Anunţul oficial al lui Ciolacu, aflat în vizită peste ocean
"Mai este un drum lung, dar suntem foarte optimişti întrucât există o intenţie politică reală de a include România în Visa Waiver Program, iar ambele guverne sunt pe deplin angajate ca toate cerinţele programului de scutire de viză să fie îndeplinite. Dacă totul merge conform planului şi nu apar dificultăţi majore, putem estima că România va face parte din programul american de scutire de viză anul viitor", a precizat Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite, citat pe pagina de Facebook a ambasadei României la Washington.
Cererea României de a fi inclusă în programul Visa Waiver este "legitimă", dar problema e legată de rata de refuz pentru cei care aplică pentru viză. Pentru ca România să intre în programul Visa Waiver, rata de refuz trebuie să scadă sub 3%.
Ce trebuie să facem pentru a ajuta la scăderea ratei de refuz
Toamna trecută, ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, declara că România va adera la programul de scutire de vize al Statelor Unite ale Americii cel mai devreme la începutul anului 2025.
Kathleen Kavalec le-a recomandat românilor care au primit, în anii trecuți o viză SUA, să o reînnoiască chiar dacă nu este nevoie pentru a ajuta la scăderea ratei de refuz. Acest lucru se poate face online, fără un drum la Ambasadă. Procedura este una simplă, este nevoie să completați un formular online, să plătiți taxa și să trimiteti documentele prin curier la ambasadă.