Antena LIVE

Curs valutar

Video

Reacţia Elisabetei Lipă cu privire la angajații care ar lua prime mai mari decât David Popovici

Scandalul anului în sportul românesc. Federaţia de Canotaj este acuzată că, după rezultatele de la Jocurile Olimpice, vrea să acorde unor angajaţi prime mai mari decât cele pentru sportivii medaliaţi la Paris. Mai exact, secretarul general şi contabila şefă ar urma să primească peste 160.000 de euro fiecare, cu 20.000 de euro mai mult decât David Popovici, de exemplu. Şefa Federaţiei, Elisabeta Lipă, susţine că banii sunt acordaţi legal şi se vor împărţi către 60 de angajaţi, nu doar celor doi.

De la 17.10.2024, 19:21
WhatsApp
Vezi și:

8.750.000 de euro e suma propusă pentru prime de Federaţia Română de Canotaj. Pe listele instituţiei trimise spre aprobare către Comitetul Olimpic Român se regăsesc sportivii care s-au întors cu medalii de la Jocurile Olimpice de la Paris şi care ar urma să primească circa trei milioane de euro. 

Antrenorul principal va fi răsplătit cu 475.000 de euro iar restul trainerilor, tehnicienilor şi specialiştilor sunt trecuţi cu aproape cinci milioane. Jurnaliştii de la GSP.ro au descoperit însă şi doi angajaţi cu 162.000 de euro în dreptul numelor. E vorba despre Cătălin Erhan, secretar general, şi Roxana Petrescu, contabilul șef. Mai mult decât prima de 140.000 de euro obţinută de canotoarele care au cucerit aurul la proba de 8+1 sau de campionul în proba de 200 de metri liber, David Popovici. 

Primul care s-a revoltat de situație a fost Eduard Novak, fost ministru al Sportului

"Este o situație rușinoasă, o situație discriminatorie față de sportivii români. Am spus de David Popovici, dar aici vorbim și de Ancuța Bodnar, vorbim și de Simona Radiș, vorbim și de gimnastele noastre, Bârbosu, și toți cei care au reușit să obțină o medalie", a declarat Eduard Novak, fost ministru al Sportului.

Pe acelaşi subiect

Pentru a lămuri situaţia, premierul Marcel Ciolacu a chemat-o la discuţii la Guvern pe Elisabeta Lipă, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. 

"Am înțeles că au fost bani dați la un contabil, la un medic, pentru întreg lotul. E normal ca și medicul echipei lotului olimpic să aibă niște beneficii suplimentare; e normal ca tot angrenajul să aibă beneficii suplimentare, dar părerea mea este că trebuie foarte clar știut de la început care sunt aceste beneficii, ca să nu mai avem astfel de cazuri", a declarat Marcel Ciolacu, premierul României.

Elisabeta Lipă susţine că primele se împart tuturor angajaţilor, nu doar contabilei

"O dată la patru ani, personalul federațiilor este remunerat cu 40% din fiecare medalie și se face o sumă. Această sumă se împarte la tot personalul federației. Nu are cum bucătăreasa să fie plătită pe sub mână, când ea se regăsește pe statul de funcții al federației și va fi remunerată din acești 40%. Nu poate să-și imagineze nimeni că în contul unei contabile pot intra 160.000 de euro. Este doar o simulare ce înseamnă acest 40%; după aceea va fi aprobarea finală, iar toți acești bani vor intra în conturile personalului angajat", a declarat Elisabeta Lipă, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport.

"Invidia, în primul rând, pentru rezultatele obținute. Dacă dăm la o parte canotajul, vedeți unde e celălalt sport. Nu știu, se împart, se fac, v-am spus. Ne încadrăm în acești bani, cei care sunt acolo. Nu cred că este o fraudă sau ceva. Am respectat legea. Cum s-au împărțit? Păi, pentru muncă, pentru rezultate, pentru tot ce au făcut pentru canotaj. Face parte din federație. Scrie destul de clar și acolo. Că sunt contabili, spune federația", a declarat Valentin Gavril, președintele Federației Române de Canotaj.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a anunţat că sumele propuse de federaţie sunt orientative şi preliminarii. Instituţia urmează să transmită listele cu premiile mai departe, iar banii vor fi repartizaţi în funcţie de performanţe.

"Comitetul Olimpic și Sportiv Român informează că s-a înaintat către Agenția Națională pentru Sport cuantumul valoric al sumei totale a premierilor rezultate din propunerile primite de la Federațiile Sportive Naționale,  în limita prevăzută de lege. Bugetul, care urmează a fi alocat prin Hotărâre de Guvern, va fi repartizat beneficiarilor de drept prin raportare la aportul adus la performanța realizată", a transmis COSR.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

federatia romana de canotaj canotaj prime david popovici elisabeta lipa scandal
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025