Antena LIVE

Curs valutar

Reactorul 2 al centralei nucleare de la Cernavodă, reconectat la Sistemul Energetic Naţional

Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional şi a atins putere nominală, vineri dimineaţa.

De la 30.03.2018, 08:49
WhatsApp
Centrala Atomo-Electrica de la Cernavoda Hepta.ro

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional în noaptea de joi spre vineri şi a atins putere nominală vineri dimineaţa.

Unitatea 2 s-a deconectat automat joi dimineaţa de la Sistemul Energetic Naţional ca urmare a declanşării sistemului de protecţie al întrerupătorului generatorului turbinei, aferent sistemului electric de proces din partea clasică, nu cea nucleară a centralei, informează Nuclearelectrica.

   Potrivit sursei citate, nu există o legătură cauzală între reducerea de putere a Unităţii 2 din data de 25 martie 2018 şi deconectarea automată a reactorului din data de 29 martie 2018. 'Deconectarea automată a reactorului de la SEN este prevăzută şi realizată prin sisteme de protecţie prevăzute în proiect în anumite situaţii, aşadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat fără impact asupra securităţii nucleare', susţin reprezentanţii societăţii.

   Deconectarea automată a reactorului de la SEN şi lucrările de remediere nu au avut impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului înconjurător, fiind realizate cu respectarea normelor de securitate nucleară şi procedurilor aplicabile, precizează compania. 

Pe acelaşi subiect

   În urma acestui incident, premierul Viorica Dăncilă a cerut Corpului de control să efectueze o investigaţie la Centrala Nucleară de la Cernavodă, ca urmare a avariilor produse în ultimele zile la acest obiectiv.

   Joi, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), Rodin Traicu, a declarat că oprirea automată a reactorului 2 de la Cernavodă de joi dimineaţă s-a realizat în conformitate cu normele de securitate nucleară şi nu a reprezentat un pericol pentru populaţie, pentru mediul înconjurător şi pentru personalul centralei.

   Potrivit acestuia, investigaţiile tehnice vor fi făcute de specialiştii centralei nucleare de la Cernavodă, aceştia urmând să determine cauzele incidentului şi să decidă programul de repunere în funcţiune.

   Reprezentanţii Forumul Atomic Român - Romatom au venit cu precizări, joi seara, afirmând că orice asociere între opririle neplanificate sau reducerile de putere ale Unităţilor 1 şi 2 CNE Cernavodă şi cauzele accidentului de la Cernobâl este imposibil de susţinut prin argumente tehnice şi de operare, recomandând prudenţă şi o documentare riguroasă în tratarea acestor subiecte în spaţiul public.

   'Nuclearelectrica acţionează în strictă conformitate cu procedurile de securitate nucleară şi sunt convins că aceste opriri, deşi fără impact major de securitate nucleară, sunt analizate pentru a se asigura că astfel de evenimente să nu se mai repete. În industria nucleară se învaţă continuu din experienţă, iar odată investigate cauzele se iau toate măsurile pentru evitarea reapariţiei acestora. Trebuie înţeles că aceste opriri nu sunt un risc asupra securităţii nucleare, nu reprezintă incidente sau accidente, ele fiind sunt pur şi simplu evenimente tehnice care necesită oprirea reactorului', a declarat Teodor Chirică, preşedinte onorific al Romatom, într-un comunicat remis AGERPRES.

   Deşi au fost două opriri neplanificate şi o reducere de putere într-o perioadă foarte scurtă de timp, ceea ce generează o stare de preocupare la nivel public, din punct de vedere al securităţii nucleare, riscului pentru personal, populaţie şi mediul înconjurător, aceste evenimente nu au un impact negativ. 

   Pe de altă parte, oprirea reactorului 2 de la Cernavodă a determinat însă o scădere cu 35% a preţului pe piaţa spot a bursei de energie OPCOM, întrucât deficitul de electricitate a fost acoperit cu producţia Hidroelectrica, mai ieftină.

   Astfel, energia cu livrare în ziua de vineri, 30 martie, are un preţ mediu de 116 lei pe MWh, faţă de 195 de lei, cât a fost joi preţul pe Piaţa pentru Ziua Următoare.

   Duminică, compania anunţa reducerea la 55% a puterii Unităţii 2, pentru înlocuirea unei piese (rulment) la motorul unei pompe de condensat, din partea clasică a centralei.  

   De asemenea, tot duminică, unitatea 1 a fost oprită şi ea controlat timp de aproape 48 de ore, ca urmare a unei defecţiuni la unul dintre sistemele de proces ale centralei. 

   Nuclearelectrica are două sucursale, fără personalitate juridică, Sucursala CNE Cernavodă, care exploatează Unităţile 1 şi 2 de la CNE Cernavodă, precum şi serviciile auxiliare, şi Sucursala FCN Piteşti, fabrica de combustibil nuclear. 

   Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României în condiţiile în care fiecare are o putere instalată de producţie de 700 MW.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Animalul descoperit recent care i-a uimit până și pe cercetători. Are 15 metri...
Fanatik.ro
Publicat 04.10.2024
Mutarea saudiților care îl doare pe Putin
spotmedia.ro
Publicat 04.10.2024
Centrele de date au o problemă și trebuie să alegem: Mai puțină poluare sau...
spotmedia.ro
Publicat 03.10.2024
Patru zodii binecuvântate după 5 octombrie. Oportunități uriașe pentru...
Gandul
Publicat 03.10.2024
Dezvăluirile unui luptător român din trupele speciale israeliene. „Cineva...
Adevărul
Publicat 04.10.2024
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum...
A1
Publicat 04.10.2024
Horoscopul zilei de 5 octombrie 2024. Gemenii trebuie să fie deschiși la ce e...
CaTine
Publicat 04.10.2024
Cum i-a spus Karmen Simionescu fiicei sale că va divorța de Bogdan Căplescu....
spynews.ro
Publicat 03.10.2024
Ce salariu a avut Mircea Geoană ca șef la NATO: „N-am vorbit despre asta, dar...
GSP
Publicat 03.10.2024
Cele mai bune depozite bancare în octombrie 2024. Care este banca la care...
Click.ro
Publicat 04.10.2024
Granița dintre Italia și Elveția se schimbă. De ce au fost nevoite ambele...
Useit
Publicat 04.10.2024
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a...
Redacţia.ro
Publicat 04.10.2024
„Noua blondă a lui Putin” s-a înfuriat când a fost întrebată de ce nu are...
libertatea.ro
Publicat 04.10.2024
Fiica lui Eminem este însărcinată. Artistul a anunțat că o să fie bunic...
ZU
Publicat 04.10.2024
Gem de mere. Rețeta simplă a celui mai aromat gem
Hello taste
Publicat 03.10.2024
Consumul de brânză de capră în sarcină: beneficii și contraindicații
Deparinti
Publicat 04.10.2024
Alarma sună în capul oamenilor, după o descoperire: Băutura care...
ziare.com
Publicat 04.10.2024
Cum arată acum actorul Mauricio Islas, din celebra telenovelă Amor Real. Ce...
Happy
Publicat 04.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Metode de tratament pentru astm. Această afecțiune cronică se acutizează toamna
Medicool
Publicat 04.10.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024