Remodelarea creierului. Cum ne putem "restarta" astfel încât să ne putem îndeplini toate dorinţele
După cărţile motivaţionale, suntem martorii apariţiei a tot felul de programe transformaţionale. Ne deschidem practic către o lume care la noi a ajuns mai greu. Cea a deschiderii spre cunoaştere. Suntem ceea ce gândim, asta spun, pe scurt, experţii în domeniul dezvoltării personale. Prosperitatea, abundenţa, liniştea şi fericirea depind practic de noi şi de cum ne setăm mintea să le privească. Nu trebuie să fie doar aspiraţii. Nu trebuie să ne schimbăm dorinţele, ci felul în care cerem ceea ce ne dorim.
De Antonia Gasparovici la 06.06.2023, 12:49Primul şi cel mai important pas este să renunţăm la convingerile limitative, cu alte cuvinte, la acele idei, gânduri sau presupuneri pe care ni le-am format în timp sau pe care le-am preluat de la alţii, care ne limitează să progresăm. "Convingerile sunt o poveste despre bani, despre viaţă, despre lume. O convingere poate să mă ducă de la 10 lei la o sută de lei. Dar aceeaşi convingere, aceeaşi poveste pe care mi-o spun, s-ar putea să nu mă ducă de la 100 la 1.000 de lei sau la 10.000 de lei. Şi practic aceste convingeri îşi au rădăcina în familia în care ne-am născut", a declarat Monica Ion, expert în remodelarea creierului.
E nevoie doar de curaj să încerci, de curaj să greşeşti
Explicaţia e simplă, clară, aproape matematică şi, aparent, uşor de pus în aplicare. Esenţial este să începem să economisim. Şi nu, nu e nevoie de sume mari. "Nu contează cât câştigi, contează cum gândeşti legat de banii ăia. Şi dacă tu spui "am puţin, nu am cum să economisesc", este doar o poveste, o convingere. Ce poţi să faci este să automatizezi o sumă minimă cu care te simţi confortabil ca economii, să fie virat din contul curent în cel de economii, să nu mai fie însoţită de emoţie acea decizie", a declarat Monica Ion, expert în remodelarea creierului.
Şi următorii paşi tot din creier pornesc. Practic, încep să gândeşti diferit şi să acţionezi diferit. În plus, este important să ne dăm voie să ne şi satisfacem anumite dorinţe, indiferent de cât de mică este suma cheltuită, la început. "De exemplu incepi cu lucruri mărunte şi spui: acum îmi permit o cafea, am dat doi lei, cinci lei, zece lei şi ai momentul ăla de conştientizare: ce bine că îmi permit să îmi iau o cafea,ce bine că îmi permit să iau un croissant începi să trăieşti si să integrezi starea asta de abundenţă, de "Am!"", a declarat Monica Ion, expert în remodelarea creierului. Un alt secret pentru a atrage prosperitate în viaţa noastră ar fi să îndepărtăm nu doar convingerile, ci si sentimentele de vină şi ruşine. "Încep să acumulez bani pentru că simt că merit. Şi îmi schimb povestea despre viaţă de la acele poveşti cu care am fost programată în copilărie: "Să îţi fie ruşine ,nu meriţi, cum ai putut să faci aşa ceva?!" Încep să îmi schimb povestea şi să văd cum ceea ce fac eu ajută şi mă preţuiesc pe mine atât încât să cer ceva în schimb", a declarat Monica Ion, expert în remodelarea creierului.
Şi talentul, pasiunea şi bucuria de a face un lucru pot fi surse de venit suplimentar. E nevoie doar de curaj să încerci, de curaj să greşeşti. "Sunt lucruri la care esti foarte bun şi îţi dă împlinire să le faci, aia e zona ta de geniu, aici poţi să îţi asumi provocări din ce în ce mai mari, să rezolvi probleme tot mai complexe, să câştigi din ce în ce mai bine. Ce iti place să faci?Îmi place să fac tablouri. Să începi să vezi ce beneficii aduc altora acele tablouri şi să pui o sumă pentru fiecare beneficiu", a declarat Monica Ion, expert în remodelarea creierului. Educaţia fiananciară şi viziunea corectă asupra banilor se învaţă încă din copilărie. Aşa se face că nişte copii cu părinţi cu frică de sărăcie, cu frustrări legate de bani şi care-i judecă pe cei bogaţi, când vor ajunge adulţi, vor face eforturi pentru eliberarea de aceste convingeri limitative.