Antena LIVE

Curs valutar

Video

Rezervaţia din Braşov care urma să devină casă pentru 60 de urşi şi puii lor, un şantier părăsit. Proiectul a fost finanţat cu bani europeni

Urşii periculoşi din judeţul Braşov, care îşi fac veacul aproape de locuinţele oamenilor ar fi trebuit să ajungă încă de la sfârşitul anului 2024 într-un nou orfelinat. Realitatea este însă alta. Rezervaţia ce urma să devină casă pentru 60 de sălbăticiuni problemă şi puii lor este un şantier părăsit. Finanţat cu bani europeni, proiectul măreţ trebuia să se întindă pe 68 de hectare. 

De la 07.03.2025, 10:18
WhatsApp
Vezi și:

La poalele masivului Postăvaru, între Brașov și Predeal ar fi trebuit deja să fie ridicat primul centru pentru urșii care coboară în zonele locuite. Astăzi însă, pe şantier... bate vântul. 

La mai bine de două luni de când rezervaţia de la Timişul de Sus trebuia să fie gata cu totul, firma a reuşit să facă doar 360 din peste 5800 de metri liniari de gard. În rest, putem vedea doar fundaţia şi stâlpii în unele locuri, în alte locuri doar nişte gropi făcute pentru fundaţie. Şi aici, cofrajele pregătite şi cablurile electrice puse în poziţie. 

"Undeva la sfârşitul lunii mai s-a început lucrarea efectivă. A început, să zicem aşa, destul de greu. După care noi pe 12 iulie am trimis notificare, l-am notificat să intre cu celeritate  pentru că vremea era bună, terenul era pregătit", spune Mihai Zup, manager de proiect Regia Pădurilor "Kronstadt" Brașov.

Realitatea a fost însă alta, iar pentru a nu pierde finanţarea autorităţile au fost nevoite să găsească rapid o soluţie. 

"A trebuit să repetăm licitaţia de lucrări. Nu s-a decontat nimic. S-a decontat, cum am zis 220 şi ceva de mii de lei. S-a scos la licitaţie direfenţa. Sperăm acum, am convingerea că cineva va veni", spune Mihai Zup, manager de proiect Regia Pădurilor "Kronstadt" Brașov.

Valoarea totală a proiectului este de peste 53 milioane de lei, din care 41 de milioane de lei sunt bani europeni. Bani pe care Statul Român i-ar putea pierde, dacă nu îi cheltuie până la sfârșitul acestui an. Până la construcţia centrului însă, problema urişilor va fi rezolvată altfel.

"Aceşti urşi problemă sunt gestionaţi şi astăzi cum au fost gestionaţi şi până acum. În sensul în care, fie au ajuns la celălalt sanctuar din judeţul Braşov, fie au fost relocaţi", spune Mircea Fechet, ministrul Mediului.

La Zărnești însă, locurile pentru urşi sunt din ce în ce mai puţine.   

"Vă spun sincer, mă bazam foarte mult pe acest proiect. Mi-e groază că a venit primăvara. Vor ieşi mamele cu puii, vor ieşi urşii din hibernare şi cu siguranţă vor fi iar accidente şi probleme. Deci ar fi rezolvat o parte din aceste probleme", spune Cristina Lapis, director Sanctuarul "Libearty.

Centrul de la Timișul de Sus trebuia să fie casă pentru 60 de urși problemă și puii lor. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

rezervatie ursi brasov
Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile ar trebui să intensifice controalele asupra mașinilor modificate ilegal?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive