Un român i-a dat foc unui moldovean, la Terracina
Un cetăţean moldovean se află în stare gravă la spitalul din Terracina, în Italia, după ce un român l-a stropit cu alcool şi i-a dat foc.
De Cristian Ionescu la 25.02.2019, 23:16Un cetăţean moldovean se află în stare gravă la spitalul din Terracina, în Italia, după ce un român l-a stropit cu alcool şi i-a dat foc.
Un al doilea moldovean a intervenit să-şi stingă prietenul, însă victima deja suferise arsuri puternice pe 20% din suprafaţa corpului.
Un român i-a dat foc unui moldovean, la Terracina, după ce s-au certat
Internat de urgenţă în spitalul din Terracina, cu arsuri pe 20% din corp, un bărbat de 40 de ani, cetăţean moldovean, le-a spus medicilor că a fost atacat de unul sau doi români care, după ce l-au stropit cu alcool, i-ar fi dat foc.
Doctorii au alertat imediat carabinierii, care, în urma unei mobilizări exemplare, au urmărit și au arestat un român de 45 de ani, T.F. din Terracina, pe care l-au acuzat de tentativă de omor asupra cetăţeanului moldovean.
Victima, salvată de la moarte de prietenul său
Potrivit anchetatorilor italieni, citaţi de ilcaffe.tv, între român şi moldovean a avut loc o ceartă, din motive mărunte. Românul, care avea în mână o sticlă cu alcool, l-a stropit pe cetăţeanul moldovean şi apoi i-a dat foc.
Flăcările au cuprins victima, însă un prieten i-a salvat viaţa, folosindu-şi haina ca să stingă flăcările. Transportat de urgenţă la spital, victima se află sub supravegherea medicilor.
Românul a fost depus în închisoarea Latina, la dispoziția autorităților judiciare.