România a încercat relocarea mai multor urși, dar niciun stat european nu vrea exemplare vii. Ministrul Mediului: „Spun că ei au exterminat populația acum o sută de ani”
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, spune că România a ajuns la cea mai mare populație de urși din Europa și că nicio altă țară nu vrea să preia exemplare din Carpați.
De Cornel Preda la 07.05.2021, 11:35Tanczos Barna a declarat că România a încercat relocarea unora dintre exemplarele de urs în alte țări europene, însă multe state au eradicat populația de urs și nu doresc să primească, în pădurile lor, urși din alte părți, pentru că ar reprezenta un impediment pentru turism.
„Eu aş merge pe o negociere cu statele din Europa. A existat o primă încercare de relocare şi în alte state membre. Primul răspuns a fost nu. Pentru că unii spun că au exterminat populaţia acum o sută de ani şi nu mai au niciun exemplar şi nici nu ar trebui să mai aibă.
Austria spune că ultimul exemplar a fost vânat acum o sută de ani şi pentru turişti ar fi o prolemă şi pe plan local ar naşte nemulțumiri”, a declarat Tanczos Barna.
România, cea mai mare populație de urs din Europa
- Craniul şi blana lui Arthur, considerate trofeu de vânătoare, au rămas în ţară. Ministrul Mediului: Scoaterea...
- Moartea ursului Arthur schimbă regulile în România, conform unui anunţ făcut de ministrul Mediului
- Noi detalii despre uciderea ursului Arthur. Prinţul a evitat carantina, iar animalul ar fi fost ademenit: "Noaptea...
Tanczos Barna a mai afirmat că vânătoarea nu este unica soluţie pentru gestionarea populaţiei de urs. Însă România trebuie să găsească soluții, pentru că a ajuns să gestioneze cel mai mare număr de exemplare.
„Am recitit astăzi răspunsurile de la aceste state membre. O să reluăm această discuţie, pentru că România a ajuns să gestioneze cea mai mare populaţie de urs din Europa, este o specie strict protejată şi atunci şi celelalte state membre ar trebui să dea o mână de ajutor”, a declarat ministrul Mediului, la Digi 24.
„Vânătoarea în sine, înainte să fie interzisă, a fost, într-adevăr, o problemă pentru că, dacă prin gestionarea acestei populaţii te duci şi vânezi doar exemplarele mari, se pot naşte nişte întrebări, dar gestionarea unei asemenea populaţii de urs nu se face doar împuşcând sau prin vânătoare, exemplare mari. Trebuie să găsim şi alte soluţii. În cazul în care an de an este inacţiune, lucrurile se vor agrava. Această specie a ieşit din habitatul standard natural de animale de munte, îi găsim şi în zona de deal, încep să coboare din ce în ce mai jos”, a explicat el.
Printre soluţiile identificate ar fi asigurarea unor zone de linişte în păduri, hrănirea animalelor, acordarea de subvenţii pentru fermieri care să cultive terenuri considerate "zone tampon" - culturi cu grâu, ovăz, porumb - care să împiedice animalele să ajungă în localităţi.
Cât plătește statul român pentru daunele provocate de urși
Ministrul a menţionat că ursul este "o specie strict protejată şi trebuie tratată ca atare", dar că şi omul trebuie protejat. Tanczos Barna a menţionat statul român trebuie să plătească despăgubiri de peste 140 de milioane de lei pentru daune provocate de urşi, daune care nu au fost plătite din 2019.
Un prinţ din Austria a ucis în luna martie cel mai mare urs brun din România, anunţă organizaţiile de mediu Agent Green şi VGT (Austria), el fundamentându-şi acest gest printr-o derogare oferită de Ministerul român al Mediului pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi făcut pagube într-o localitate din Covasna.
O petiţie online a fost iniţiată către Ministerul Mediului pentru a fi stopată vânătoarea de trofee. Şeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a declarat că a fost declanşată o anchetă şi că, probabil, instituţia se va îndrepta către alte organe de cercetare. „Vrem să vedem în ce condiţii a fost împuşcat exemplarul respectiv. Vrem să nu mai avem niciun astfel de incident”, a declarat Berceanu.