România, sub semnul carantinei. Localnicii din Ovidiu sunt de acord cu închiderea oraşului.
Unul câte unul, oraşele României intră în carantină. Astăzi, două localităţi din vecinătatea Timişoarei au fost închise şi în această seară s-a închis şi oraşul Ovidiu din Constanţa. Ardealul şi Banatul sunt zonele cu cele mai multe infectări. Judeţele Sălaj şi Timiş au peste 6 cazuri la o mie de locuitori.
De Redactia Observator la 07.11.2020, 23:52- Măsurile nu sunt însă o garanţie că infectările vor scădea prea curând
- Ardealul şi Banatul sunt zonele cu cele mai multe infectări
Nimeni nu intră şi nu iese din Sânnicolau Mare de astăzi de la ora 12. Oraşul a intrat în carantină după ce rata de infecţie a ajuns la 8,56 la mia de locuitori. Urmează două săptămâni de restricţii pentru locuitori, sub paza poliţiştilor.
Instituirea carantinei i-a luat prin surprindere pe şoferii aflaţi în tranzit.
Tot de la miezul zilei a fost închis şi Ciacova, un alt oraş din judeţul Timiş, unde sunt aproape 10 cazuri la mia de locuitori. Autorităţile speră ca prin carantinarea oraşelor din jurul Timişoarei să amâne închiderea municipiului.
Iulia Dumitraşcu, reporter Observator: Momentan carantinarea Timisoarei nu intra in discutie insa pentru a evita acest lucru, autoritatile sunt de parere ca rand pe rand, localitatile din imprejurimi care au o rata foarte mare de infectare trebuie sa fie inchise.
Măsurile nu sunt însă o garanţie că infectările vor scădea prea curând.
Timişul este unul dintre cele mai afectate judeţe, cu 5,88 cazuri la mia de locuitori. Nu mai puţin de 15 localităţi sunt în carantină. Banatul şi Ardealul sunt în acest moment zonele cu cele mai multe infectări. Conduce Salajul, cu 6,49 cazuri la mie, urmat de Cluj, cu 6,15.
Carantina a fost impusă astăzi şi la Ovidiu, în judeţul Constanţa.
Geroge Scupra, primar Ovidiu: O incidenţă de 6,8 la mie. Sunt convins că, deşi astăzi pare o măsură excepţională, suntem pe un trend în regulă. Cred că în aproximativ o săptămână putem vedea rezultatele.
Localnicii sunt de acord cu închiderea oraşului.
În Ovidiu, din populația totală de 16.237 de locuitori, până în acest moment au fost confirmate, în ultimele două săptămâni, 102 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.