"S-a auzit un ţipăt, dar dintr-o dată s-a oprit". Și-a măcelărit mama și frații și a încercat să își șteargă urmele. A fost dat de gol chiar de fratele său geamăn
Triplă crimă în sectorul 2 al Capitalei! Un bărbat de 46 de ani ar fi devenit călăul propriei familii. Într-un acces de furie, individul, cunoscut cu probleme psihice, şi-ar fi înjunghiat mortal mama, sora şi fratele. Suspectul principal s-a baricadat ore întregi în locuinţă, cu trupurile neînsufleţite ale celor trei membri ai familiei. Alarma a fost dată de fratele geamăn al individului, după ce nu a mai reuşit să intre în casă. Amândoi au ajuns la audieri, iar arma crimei încă este de negăsit.
De Ana Maria Munteanu la 07.08.2024, 08:58"Era mai ciudat. Din ce se vorbeşte se spune că ar fi avut interdicţie, dar mama lui îl ascundea în casă", a spus o vecină.
Și-a măcelărit mama și frații
Un gest pe care orice mamă l-ar face. Femeii în vârstă de 73 de ani i-a fost fatal însă. Luni, într-un acces de furie, individul de 46 de ani ar fi pus mâna pe un cuţit şi şi-ar fi atacat fără milă familia. După ce şi-ar fi ucis mama, sora în vârstă de 47 de ani şi fratele de 44 de ani, bărbatul ar fi încercat să şteargă urmele, însă fratele geamăn i-a dat peste cap toate planurile.
Când a ajuns acasă şi a văzut că uşa este încuiată a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112. La sosirea echipajelor de Poliţie, principalul suspect încerca să-şi ascundă tripla crimă. Mai exact, după ce a băgat primele cadavre în saci de plastic, încerca să facă acelaşi lucru şi cu cel de-al treilea.
"Era senin, a indicat locul în care era mama şi a spus că mai sunt încă două cadavre. Victimele sunt mama, fiica şi unul dintre fraţi. Au mutiple plăgi înjunghiate, chiar şi 20 de plăgi înjunghiate", a declarat Alexandru Anghel, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Mai mult, mama bărbatului avusese în trecut şi un ordin de protecţie împotriva fiului, dar pe care l-a retras la scurt timp. Tripla tragedie însă nu pare să îi suprindă pe vecinii, obişnuiţi deja cu scandalurile din apartamentul familiei.
Țipete se auzeau constant din casa groazei
"Ţipete, bătăi se auzeau foarte des". "Mă aşteptam şi la fel şi vecini se aşteptau la un moment dat să se întâmple chestia asta". "Se auzea noaptea gălăgie aşa. Se certau, da", spun vecinii.
Zilele trecute însă o schimbare i-a pus în alertă. "S-a auzit un ţipăt din partea surorii lui, foarte tare, care de obicei acel ţipăt se auzea mai lung, dar dintr-o dată s-a oprit", spune unul din vecini.
Cu toate astea, speriaţi de vecinul care avea o fire violentă, dar şi probleme psihice, nu au sunat la 112. "Acum câteva săptămâni am văzut că l-a luat Poliţia că a dat în mama lui şi l-a luat Poliţia pe targă", a declarat un alt martor.
Imediat după ce trupurile fără viaţă ale mamei, fratelui şi surorii au fost ridicate de Serviciul de Medicină Legală, suspectul principal, dar şi fratele care a anunţat tragedia au ajuns la audieri la Serviciul Omoruri din Capitală. Flancaţi de agenţi, cei doi nu au scos niciun cuvânt în faţa camerelor.
Atât principalul suspect, cât şi fratele său au fost audiaţi toată noaptea pentru a face lumină în acest caz. Bărbatul de 46 de ani riscă acum ani grei de puşcărie.