Salariile demnitarilor în 2018. Câți bani vor câștiga Klaus Iohannis, Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă
Salariile demnitarilor se modifică anul acesta, în urma aplicării prevederilor Legii salarizării, începând cu data 1 ianuarie 2018.
De Redactia Observator la 02.02.2018, 12:04Salariile demnitarilor se modifică anul acesta, în urma aplicării prevederilor Legii salarizării, începând cu data 1 ianuarie 2018.
Astfel, potrivit unor surse, președintele Iohannis avea în 2017 un salariu brut de 17400 de lei, în timp ce retribuția netă era de 12204 de lei. Începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariul brut al lui Iohannis va fi de 22.800 de lei, retribuția netă ajungând la 13.338 lei.
În cazul premierului României și a celor doi președinți de cameră, salariul brut în 2017 a fost de 16.675 de lei, iar netul de 11.696 lei.
În urma modificărilor, respectiv a transferului contribuțiilor sociale și a majorării salariului minim pe economie, Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, și premierul Viorica Dăncilă vor avea un salariu brut de 21.850 de lei, iar în mână vor primi 12.782 lei.
Vicepremierii României aveau în 2017 un salariu brut de 15.515 de lei, iar netul ajungea la 10.882 de lei, urmând ca din ianuarie 2018, brutul să fie de 22.330 de lei, iar salariul net de 11.890 de lei.
Astfel, în urma modificărilor citate, demnitarii sunt singurii avantajați, deoarece la ei se calculează salariul cu un coeficient înmulțit cu salariul minim brut.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și