Sălile de fitness, luate cu asalt după sărbători. Ce ne recomantă instructorii, pentru a da jos rapid kilogramele acumulate: "Nu-i nicio problemă"
După mesele îmbelşugate de 1 Mai şi de Paşti, unii oameni au simţit nevoia de a face puţină mişcare ca să-şi revină în forma iniţială. Deja din a doua zi de Paşte, de la primele ore ale dimineţii, au luat cu asalt parcurile şi sălile de fitness şi s-au pus pe dat kilogramele jos.
De Redactia Observator la 07.05.2024, 08:23Dimineaţa răcoroasă i-a determinat pe cât mai mulţi să iasă din case pentru a face puţină mişcare, mai ales că ultimele zile au însemnat mese îmbelşugate şi excese de tot felul.
Sălile de fitness, luate cu asalt după sărbători
Pentru cei care şi-au dorit să aibă parte şi de îndrumarea unui profesionist au ales să meargă la sala de fitness, unde instructorii au fost pregătiţi să-i ajute să dea jos kilogramele acumulate în ultima săptămână.
Radu Codoiu, instructor de fitness: Nu-i nicio problemă. Şi chiar dacă puneţi 4-5-6 kilograme de sărbători, dacă veniţi la sală şi intraţi puţin pe un regim şi faceţi puţină mişcare, chiar o să vedeţi că se duc foarte repede jos. Este ceva normal, e bine să ne simţim bine de sărbători cu familia, pentru că familia e cea mai importantă, dar să nu uităm că trebuie să ne menţinem şi sănătoşi, să arătăm bine.
Cosmin Farcaş, instructor de fitness: Ce le recomand tuturor este să revină la obiceiurile alimentare, adică să nu consume mai mult decât au nevoie, să încerce să intre într-un deficit caloric, pe o perioadă de timp, pentru a da jos din kilogramele acumulate.
Pentru a scăpa de surplusul de kilograme, antrenorii şi nutriţioniştii recomandă mese bogate în proteine, dar cu o cantitate redusă de carbohidraţi.