Antena LIVE

Curs valutar

Scandal cu bâte şi bare de fier între 2 clanuri rivale, în Bucureşti. Şase indivizi arestaţi preventiv, alţi trei căutaţi de poliţie

Șase persoane au fost arestate preventiv și alte trei sunt căutate de polițiști în urma unei bătăi cu bâte și bare de fier care a avut loc în București.

De la 30.08.2023, 18:40
WhatsApp
Shutterstock

Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunță că pe 29.08.2023, procurorii au pus în mișcare acțiunea penală față de nouă inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor, tentativă de omor calificat, tulburare a ordinii și liniștii publice și favorizarea făptuitorului.

Anchetatorii au stabilit că „la data de 17.08.2023, în jurul orei 15:00, în timp ce se aflau pe o stradă din mun. București, sector 2, pe fondul unor situații conflictuale anterioare, inculpații, constituiți în grupuri de două, respectiv șapte persoane, s-au înarmat cu obiecte contondente (bâte și bare de fier), iar unii dintre ei și-au aplicat reciproc lovituri în zone vitale.”

„Doi dintre inculpați au agresat câte un membru al grupului advers, aplicând lovituri cu bâte și bare de fier în zona capului, iar doi dintre inculpați au agresat câte doi membri ai grupului advers în același mod, fiind așadar vorba de două infracțiuni de tentativă de omor și două infracțiuni de tentativă de omor calificat (asupra a două persoane). Ceilalți patru inculpați nu au exercitat agresiuni, însă s-au înarmat și ei cu obiecte contondente și i-au sprijinit moral pe agresori. În urma evenimentelor, trei dintre cei implicați au suferit traumatisme cranio-cerebrale. Violențele exercitate au avut loc în public, în fața mai multor persoane, cărora le-au fost create sentimente de teamă, revoltă, indignare și insecuritate, inculpații tulburând în acest mod ordinea și liniștea publică”, au anunțat anchetatorii.

Ancheta, îngreunată de o parte dintre inculpaţi

Pe acelaşi subiect

De asemenea, anchetatorii anunță că unii inculpați au încercat să împiedice ancheta.

„Pe parcursul cercetărilor, doi dintre inculpați au încercat să îngreuneze urmărirea penală, prin faptul că au refuzat să furnizeze organelor de urmărire penală orice detalii despre agresori, deși îi cunoșteau, între cele două grupări existând conflicte mai vechi, și au refuzat să se prezinte la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea examinării medico-legale. În cauză au fost puse în executare 12 mandate de percheziție domiciliară pentru locuințe din mun. București, jud. Călărași și jud. Ialomița, fiind depistați 6 din cei 9 inculpați. Față de cei 6 inculpați găsiți, procurorii a luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore”, au precizat anchetatorii, potrivit Mediafax.

Miercuri, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile față de toți inculpații. Judecătorul a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a celor șase inculpați reținuți, urmând să se pronunțe la o dată ulterioră cu privire la cei trei inculpați care se sustrag urmăririi penale.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bataie bucuresti clanuri rivali tentativa de omor
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025