Antena Meniu Search
x

Video Interviu exclusiv cu jandarmul erou din Costinești, care i-a potolit rapid pe bătăuși. "Mulțumesc tuturor care au trimis mesajele de susținere"

Când unii sfidează legea şi alţii nu o aplică, se produc tragedii care zguduie România. De câteva săptămâni, asistăm la un val continuu de violenţe, scandaluri, accidente şi abuz de stupefiante. În două cuvinte: Lege şi Dezordine. Începem o nouă campanie Observator, prin care cerem o ţară mai sigură şi autorităţi capabile să ţină în frâu infractorii şi să îşi facă datoria fără excepţii. Un astfel de exemplu este jandarmul devenit erou la Costineşti, după ce a pus la punct un grup de indivizi agresivi. Ionuţ Niţă, fost luptător în Legiunea Străină şi tatăl a trei copii, îşi spune povestea în exclusivitate acum, la Observator, într-un interviu realizat de Andreea Filip şi Ionuţ Văduva. 

Andreea Filip
de Andreea Filip

la 24.08.2023, 19:49

Vezi și

"Bă, dar de ce dai, băi? Uite ce face poliţia!". Aşa arată legea şi fărădelegea, puse faţă în faţă. Pe de o parte, un grup de turişti agresivi care cred că sunt mai presus de orice regulă. De cealaltă parte, un jandarm care le demonstrează în câteva secunde că nu este aşa. Numele lui e Ionuţ Niţă. Un exemplu de "Lege şi Ordine". 

Ionuț Niță, jandarm: Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au trimis mesajele de susţinere. Mă înclin în faţa lor, şi asta pentru că ei, cei care au trimis mesajele, au demostrat că suntem totuşi o societate cu gândire cât de cât sănătoasă. 

În ziua incidentului violent a acţionat calculat. Legea permite unui jandarm să apeleze la forţă fizică dacă agresorii nu se opresc la somaţia verbală. 

Ionuț Niță, jandarm: În primul rând trebuie să înţeleagă că atât Jandarmeria, cât şi Poliţia, nu sunt acolo pentru a face legea cu pumnul. 

Pe acelaşi subiect

Olimpia, soția lui Ionuț Niță: Am încrederea în el că, dacă a acţionat aşa, înseamnă că aşa a considerat necesar. Şi că nu se putea altfel. Pentru că ştiu că până la asta ar fi făcut tot posibilul să se soluţioneze altfel problema. Întotdeauna a fost foarte curajos. Asta pot să zic întotdeauna. 

Ionuţ Niţă a fost jucător de rugby, un sport din care a învăţat un lucru esenţial

Ionuț Niță, jandarm: În primul rând să respecţi omul din faţa ta, că poţi să-l accidentezi foarte tare sau poţi să te accidentezi foarte tare. Şi atunci înţelegi că poţi să faci rău şi poţi să te abţii din a face rău. 

Timp de 5 ani, a fost luptător în Legiunea Străină, o unitate de elită a Armatei Franceze. S-a întors în România când a hotărât să-şi întemeieze o familie. Astăzi, Ionuţ şi Olimpia cresc trei copii pentru care vor o ţară mai sigură. Jandarmul care apelează la pumni doar când nu se poate altfel are un singur sfat pentru tânăra generaţie. 

Ionuț Niță, jandarm: În primul rând, în timpul liber ar fi foarte important să citeacă ceva. Orice. Le dezvoltă capacitatea şi abilitatea de a dialoga. 

Olimpia, soția lui Ionuț Niță: Trebuie să avem grijă la ce se uită copiii noştri, să avem grijă să îi educăm, pentru ca generaţiile următoare să nu mai aibă parte de conflicte de genul acesta şi a deveni o societate cu adevărat sănătoasă. 

Deocamdată, o parte a societăţii arată nu tocmai civilizată

Andreea Filip, reporter Observator: Indivizii care au provocat scandalul de aici, de pe plaja de la Costineşti, sunt anchetaţi sub control judiciar pentru ultraj, lovire şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Au antecedente penale şi riscă închisoarea. Jandarmul, pe de altă parte, trebuie să dea explicaţii în cazul unei anchete interne a Jandarmeriei. Cel mai probabil, nu va fi sancţionat. 

Violenţa, sfidarea legii, agresivitatea au devenit legi nescrise în România, unde salvamarii sunt luaţi la bătaie de turişitii pe care vor să îi protejeze sau unde traficul a devenit un pericol.

Marcel Ciolacu, premierul României: Trebuie toleranță zero față de toți așa-zișii bombardieri care fac scandal și confundă plajele și drepturile cetățenești cu maidanul în România. 

Gabriel Diaconu, medic psihiatru: La noi se blochează foarte repede în politic, pentru că politicul în România e foarte slab în raport cu electoratul lui. Şi atunci ai de-a face cu genul acesta de morţi în faşă, cât priveşte reformele profunde. 

Fără reforme, programe de prevenire, strategii de lungă durată şi legi aplicate fără excepţii, vor mai fi şi alte victime ca Roberta şi Sebastian. Doi copii ucişi nu doar de un şofer drogat, ci de un întreg lanţ al slăbiciunilor statului

Când infractorii fac legea, iar legile adevărate rămân doar pe hârtie, oricare dintre noi poate deveni victimă. Dacă autorităţile nu îşi fac datoria de la un capăt la altul, suntem la un pas distanţă de încă o tragedie precum cea din 2 Mai sau de încă un scandal ca în Costineşti. Cu toţii ne dorim o ţară mai sigură şi asta cerem în campania Lege şi Dezordine

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Exclusiv Observator » Interviu exclusiv cu jandarmul erou din Costinești, care i-a potolit rapid pe bătăuși. "Mulțumesc tuturor care au trimis mesajele de susținere"