Scandal după ce microbuzul cu elevi din Vaslui a fost sechestrat de poliție, iar șoferul încătușat
Un microbuz plin cu elevi a fost sechestrat ore în şir de poliţişti. În faţa copiilor, agenţii l-au lovit şi l-au încătuşat pe şofer pentru că avea ITP-ul expirat, acuză revoltaţi părinţii.
De Redactia Observator la 17.03.2019, 22:22Un microbuz plin cu elevi a fost sechestrat ore în şir de poliţişti. În faţa copiilor, agenţii l-au lovit şi l-au încătuşat pe şofer pentru că avea ITP-ul expirat, acuză revoltaţi părinţii. Şi un primar venit în ajutor a fost bruscat. Patru ore ar fi aşteptat elevii în frig şi înfometaţi, până când un alt microbuz i-a dus acasă, într-o comună din Vaslui.
Copiii se întorceau victorioşi de la un concurs de muzică ce a avut loc în Neamţ. Cu 50 de kilometri înainte de casă, un echipaj al poliţiei i-a oprit pentru un control de rutină.
”Se auzeau ţipând la telefon, eu m-am speriat, am zis de ce tipati. El a zis: Mamă, uite, îl bate pe domnul Sony, soferul microbuzului. Băiatul meu nici nu mai putea vorbi, mi-a dat-o pe doamna învăţătoare la telefon”, spune mama unui elev.
Agenţii i-au cerut şoferului actele şi, după ce au observat că inspecţia tehnică era expirată, au luat plăcuţele de înmatriculare. Când şoferul a ripostat, a început scandalul.
EUSEBIU MICU, şoferul microbuzului şcolar: Un domn politist a venit mi-a dat un pumn pe la spate, in cap, mi-a pus piedica. Aduceti catusele parca eram mare traficant de arme, de carne vie!
”In fata i-a dat cu pumnul si l-a pus jos la pamant si i-a pus catusele de fata cu copiii. Copii s-au speriat, cum sa faci asa ceva de fata cu copiii care erau jos, pe marginea drumului!”, dezvăluie mama unui elev.
Elevii şi-au sunat speriaţi părinţii, iar profesoara l-a chemat în ajutor pe primarul comunei de unde sunt copiii. Dar şi edilul spune că a fost bruscat.
NIXON IBĂNESCU, primarul comunei Ghermăneşti: Domnule, nu-l bate domnule, e soferul microbuzului! Si m-au luat pe sus, cu mainile la spate, mi le-a sucit, m-au bagat in duba.
SILVIA MANTA, purtător de cuvânt la IPJ Vaslui: A adresat cuvinte jignitoare poliţiștilor drept pentru care a fost sancţionat.
NIXON IBĂNESCU, primarul comunei Ghermăneşti: Am fost amendat, ultraj! Ce ultraj, domnule, n-am injurat, n-am lovit pe nimeni!
”O sa depun reclamatie, nu e normal ca copiii sa stea in strada, acolo era o discoteca, un bar, tot felul de betivi”, declară mama unui elev.
Copiii au ajuns acasă, după miezul nopţii, cu un microbuz trimis de primăria unei alte comune. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei nu a comentat acuzaţiile părinţilor legate de atitudinea nepotrivită a agenţilor. Şoferul care din neglijenţă a uitat să meargă cu microbuzul în service spune că îşi va îndrepta greşeala, apoi îşi va da demisia.
EUSEBIU MICU, şoferul microbuzului: Cred ca de maine nici nu mai vin la munca, cu 15 milioane cat stau aici, mai iau si bataie, nu-mi mai trebuie soferie!
Înainte să renunţe la slujbă, trebuie însă să plătească şi el o amendă.