Antena LIVE

Curs valutar

Scannere în şcoli pentru depistarea armelor albe. Violenţa împotriva profesorilor ar putea fi considerată ultraj. Propunere

Elevul de 16 ani din Bucureşti, care şi-a atacat cu un cuţit profesoara, a fost arestat 30 de zile şi acuzat de tentativă de omor. Procurorii cred că premeditase totul, dar părinţii spun că era deprimat şi aveau de gând să îl ducă la psiholog. Sindicaliştii din educaţie cer de mai multă vreme scannere în şcoli pentru depistarea armelor albe şi au anunţat că vor depune din nou în Parlament iniţiativa legislativă prin care se oferă protecţie cadrelor didactice. 

De la 07.04.2023, 13:11
WhatsApp
Elevul care a înjunghiat miercuri o profesoară la Liceul Ion Creangă din Capitală Observator

Profesoara a fost atacată miercuri de elevul care se înfuriase pentru că urma un test. Atacatorul îşi exprimase intenţia înainte de ora de japoneză. Sindicaliştii din învăţământ cred că atacul putea fi evitat dacă proiectul depus de ei în parlament anul trecut ar fi fost votat.

Propuneau ca actele de violenţă împotriva profesorilor să fie considerate ultraj, ca la poliţişti. "Zace şi acum în parlament, în sertare. Noi am propus achiziţionarea unor aparate, scannere, da, pentru bagajul copiilor" a declarat pentru Observator, Cornelia Stavri, vicepreşedinte FSLI - Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Statutul elevului interzice introducerea armelor în şcoli. De asemenea, copiii nu au voie cu produse pirotehnice, spray-uri paralizante sau lacrimogene. 

FSLI: Şcolile devin un spaţiu al violenţei, al fricii şi al nerespectării legilor

FSLI a anunţat joi că va depune din nou în Parlament iniţiativa legislativă prin care se oferă protecţie cadrelor didactice în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei. FSLI consideră că legea reprezintă în acest moment o necesitate a sistemului de învăţământ.

Pe acelaşi subiect

"Noi nu vrem violenţă în unităţile de învăţământ şi considerăm că şcoala trebuie să fie un spaţiu sigur pentru toţi participanţii la actul educaţional: în egală măsură cadre didactice şi elevi. Asistăm la o creştere a gradului de violenţă în şcolile din România, iar tot mai multe cazuri de agresiune sunt îndreptate împotriva cadrelor didactice! Şcolile devin un spaţiu al violenţei, al fricii şi al nerespectării legilor. Federaţia noastră reia demersurile prin care vom depune în Parlamentul României un proiect de lege prin care cerem aplicarea unor măsuri prin care să combatem astfel de fenomene.

Reamintim faptul că o astfel de iniţiativă legislativă a fost depusă de FSLI în anul 2018. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor, comisiile de învăţământ şi juridică din Senatul României au dat aviz favorabil, dar, din păcate, senatorii României au îngropat această iniţiativă. Acum cerem imperativ atât deputaţilor, cât şi senatorilor să voteze această lege, dacă îşi doresc ca şcoala să îşi recapete siguranţa atât pentru cadre didactice, cât şi pentru elevi", precizează reprezentanţii FSLI într-un comunicat citat de Agerpres.

Ei subliniază că prin adoptarea acestei legi nu îşi doresc să afecteze drepturile şi libertăţile elevilor, aşa cum nu susţin sub nicio formă cazurile în care angajaţii din educaţie devin agresorii elevilor.

"Dorim în egală măsură ca elevii şi profesorii lor să se simtă în siguranţă şi să medieze conflictele care apar într-un mod paşnic, cu respect şi înţelegere. Apreciem, de asemenea, faptul că este nevoie şi de acordarea unei atenţii mai mari prezenţei psihologilor şcolari în unităţile de învăţământ, al căror real suport va duce la scăderea cazurilor de agresiune, dar şi la reducerea fenomenului de bullying", susţin sindicaliştii.

Simion Hăncescu, preşedinte FSLI, a menţionat că proiectul de lege privind protecţia cadrelor didactice iniţiat de FSLI este o urgenţă în acest moment pentru sistemul de educaţie din România. "Colegii noştri sunt cei care ne cer pe toate căile să intervenim pentru a schimba climatul din unităţile de învăţământ. Vrem şcoli sigure pentru angajaţii din educaţie aşa cum vrem siguranţă şi securitate şi pentru copiii care învaţă în aceste şcoli. Un cadru didactic dominat de frică, a cărui viaţă este ameninţată, nu îşi poate desfăşura activitatea, iar cei care pierd sunt toţi: şcoala, familia, copiii!

Violenţa nu este un răspuns, nu este o soluţie, prin urmare copiii noştri trebuie să înveţe această lecţie din familie şi mai departe din şcoală! Parlamentarii care nu vor susţine această iniţiativă legislativă nu fac altceva decât să devină părtaşi la fărădelegile care se petrec acum în unităţile de învăţământ. Le cerem şi pe această cale să adopte cât mai repede legea prin care colegii noştri pot recăpăta siguranţa la locul de muncă, fără să le mai fie afectată integritatea fizică şi psihică", a spus Simion Hancescu. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

elevi violenta scoli profesori
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024