Antena LIVE

Curs valutar

Pasajul Doamna Ghica a fost deschis circulaţiei. Lucrările au costat peste 120 milioane de lei şi au început în urmă cu cinci ani

La cinci ani de când au început lucrările, pasajul Doamna Ghica a fost deschis circulației joi dimineață, după ce zilele acestea au fost efectuate o serie de teste de rezistență. Pasajul Doamna Ghica are o lungime totală de 216 metri și urmează să fie prevăzut cu două benzi pe fiecare sens de mers. Realizarea acestui proiect de infrastructură a costat peste 120 milioane de lei, fără TVA.

De la 07.09.2023, 14:39
WhatsApp
Galerie (9)

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat deschiderea circulaţiei pe podul Doamna Ghica şi a precizat că, atunci când Primăria plăteşte, sunt firme în România care se ţin de cuvânt.

“Sunt bucuros să deschidem azi circulaţia pe Podul Doamna Ghica. E un calendar pe care ni l-am asumat acum un an şi jumătate şi pe care l-am respectat. În calendar am spus că dăm drumul înainte de începerea şcolii. Ne-am ţinut de cuvânt. Asta înseamnă, exact ca şi la tramvaie,  exact ca lucrările pe termoficare, că atunci când primăria este serioasă şi plăteşte, există în România firme serioase care se ţin de cuvânt”, a declarat joi, Nicuşor Dan.

"Pasajul Ghica, parte din alte lucrări de infrastructură"

Primarul Capitalei a explicat că Podul Doamna Ghica este parte din alte lucrări de infrastructură. 

Pe acelaşi subiect

“Podul Doamna Ghica e parte… şi marea lui utilitate se va vedea când o să avem întreg inelul median, e parte din alte lucrări de infrastructură pe care le facem, cele mai importante din această perioadă fiind modernizarea liniilor de tramvai şi am semnat raportul Comisiei de atribuire pentru şase din cele 11 pentru care s-au depus oferte. Suntem într-o fază avansată cu înnoirea flote, 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze în plus faţă de cele 100 de tramvaie. Toate astea pentru a aduce ceea ce fac oraşele occidentale de mult timp, a încuraja oamenii să folosească transportul în comun”, a mai afirmat Nicuşor Dan.

"Este unul din cele mai dificile şantiere pe care le-a avut Bucureştiul. Un pasaj care are una din cele mai mari deschideri din Bucureşti. Sub acest pasaj ar trebui să treacă metroul şi sper ca o să treacă", a declarat primarul sectorul 2 Radu Mihaiu.

Cu ocazia inaugurării, locuitorii din zonă au fost notificați deja de Poliția Locală cu privire la amenzile care pot fi date dacă cu se respecta regulile de parcare din zonă.

Patru linii de autobuz revin la traseele de bază

Liniile de autobuz 143, 243, 282 şi N103 revin, începând de vineri, pe traseele de bază, pe strada Doamna Ghica, pe ambele sensuri, ca urmare a deschiderii traficului rutier pe noul Pasaj Doamna Ghica, potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI), scrie Agerpres.

Totodată, vor fi reînfiinţate staţiile "Şoseaua Colentina" (aferentă liniilor 243, 282 şi N103 - pe ambele sensuri de mers) şi "Bd. Lacul Tei" (aferentă liniilor 243, 282 şi N103 - pe sensul spre Şos. Pantelimon), situate pe strada Doamna Ghica.

Potrivit sursei citate, pentru facilitarea transbordărilor şi fluidizarea traficului în zonă, autobuzele liniilor 143 şi 243 vor opri şi în staţia "Doamna Ghica" (comun cu linia N120), situată pe str. Doamna Ghica, după intersecţia cu Şos. Colentina, pe sensul spre Şos. Pantelimon.

Tot de vineri, 8 septembrie, va fi suspendată staţia înfiinţată temporar în perioada lucrărilor de construcţie a pasajului "Şoseaua Colentina" (aferentă liniilor 182, 282, 382 şi N103), amplasată pe Şos. Colentina, înainte de str. Doamna Ghica, pe sensul spre Bucur Obor, precum şi staţia "Doamna Ghica" (aferentă liniei 143), amplasată pe Şos. Colentina, înainte de str. Doamna Ghica, pe sensul spre Şos. Fundeni.

Lucrările la Pasajul Doamna Ghica au fost începute în anul 2018. Cu toate că acestea ar fi trebuit să fie terminat în 2020, termenul nu a fost respectat.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

circulatie lucrari
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025