Şedinţa Guvernului privind Bugetul pe 2017, amânată cu o oră. Încă se lucrează la proiect
Şedinţa Guvernului de vineri, în care urmează să fie adoptat proiectul bugetului pe anul 2017, a fost amânată pentru o oră. Programată iniţial la ora 13.00, şedinţa va începe la ora 14.00, surse guvernamentale susţinând că încă se lucrează la proiectul de buget.
De Redactia Observator la 27.01.2017, 13:13Şedinţa Guvernului de vineri, în care urmează să fie adoptat proiectul bugetului pe anul 2017, a fost amânată pentru o oră. Programată iniţial la ora 13.00, şedinţa va începe la ora 14.00, surse guvernamentale susţinând că încă se lucrează la proiectul de buget.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, Guvernul nu a făcut public noul proiect de buget, anunţat pe agenda şedinţei Executivului, programată iniţial pentru ora 13.00.
Biroul de presă al Guvernului a anunţat în urmă cu puţin timp că şedinţa va începe la ora 14.00.
Surse guvernamentale au precizat pentru News.ro că motivul amânării îl constituie faptul că încă se lucrează la proiectul de buget, care urmează să fie adoptat de Guvern şi transmis Parlamentului chiar în această seară.
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că proiectul de buget pe 2017 va fi trimis în Parlament vineri după ce va fi aprobat de Executiv. Iniţial, şeful Guvernului îşi propusese ca proiectul de buget consolidat pe anul în curs să ajungă pe masa parlamentarilor pe 25 ianuarie, însă iniţiativa a fost abandonată după ce atât prim-ministrul cât şi liderul PSD Liviu Dragnea s-au declarat nemulţumiţi de forma proiectul pe care ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a făcut-o publică luni pe site-ul MFP.
Premierul i-a convocat, marţi, pe miniştrii săi la discuţii pe marginea bugetului care au ţinut până noaptea târziu şi în urma cărora, în şedinţa de guvern de miercuri, a putut fi discutată nota privind noile limite de construcţie a bugetului din acest an.
sursa: News.ro