Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Angajamentele din programul de guvernare, "bugetate aşa cum se regăsesc în program"

Ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a declarat că au fost bugetate toate angajamentele din programul de guvernare, în termenele stabilite. El a precizat că a avut loc o "reevaluare a limitelor de cheltuieli propuse iniţial".

de Redactia Observator

la 25.01.2017 , 13:40

Ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a declarat că au fost bugetate toate angajamentele din programul de guvernare, în termenele stabilite. El a precizat că a avut loc o "reevaluare a limitelor de cheltuieli propuse iniţial".

"Limitele propuse au fost estimate, ţinând seama de constrângerile bugetare privind încadrarea în deficitul ESA, respectiv 2,99%, respectând 3% prevăzut în Tratatul de la Maastricht.

După transmiterea bugetelor pe fiecare ordonator în aceste limite, în cursul zilei de duminică a avut loc o reevaluare cu fiecare ordonator de credite în parte a acestor limite şi urmare a acestor discuţii propunem azi spre aprobare Guvernului noile limite de construcţie a bugetului pe 2017.

Articolul continuă după reclamă

Limitele privesc atât construcţia bugetului pe fiecare coordonator, cât şi limitele în care s-a făcut echilibrarea bugetelor locale", a afirmat Viorel Ştefan, la începutul şedinţei de Guvern.

Pe acelaşi subiect

Ministrul Finanţelor a precizat că, marţi, s-a verificat dacă măsurile prevăzute în programul de guvernare sunt prinse în buget.

"Scopul principal al întâlnirii cu fiecare ordonator de credite de ieri şi azi noapte a fost acela de a inventaria dacă toate măsurile asumate prin programul de guvernare se regăsesc în prevederile bugetare.

S-au bugetat toate angajamentele aşa cum se regăsesc ele în programul de guvernare şi aşa cum se regăsesc în termenele privind măsurile ce urmează a fi implementate în cursul acestui an", a adăugat Viorel Ştefan.

Bugetul pe 2017 va fi adoptat de Guvern, vineri, urmând să fie trimis în aceeaşi zi la Parlament.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri politice » Angajamentele din programul de guvernare, "bugetate aşa cum se regăsesc în program"