Antena LIVE

Curs valutar

Șefa secției de psihiatrie a SJU Pitești, reținută după ce a luat mită de peste 140 de ori de la pacienţi. În buzunar îi intrau sume între 50 şi 500 de lei

Scandal uriaş de corupţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti. Şefa secţiei de psihiatrie a fost reţinută după ce ar fi luat mită de peste 140 de ori de la pacienţi. Alţi doi angajaţi ai spitalului sunt cercetaţi şi ei pentru luare de mită, dar şi pentru tăinuire. 

De la 08.03.2024, 13:38
WhatsApp
Vezi și:

Şefa de la Psihiatrie din cadrul spitalului judeţean de urgenţă Piteşti ar fi primit mită în perioada mai - august 2023. În buzunarul femeii intrau sume atât de la pacienţi cât şi de la aparţinători ai acestora. 

Este vorba despre sume cuprinse între 50 şi 500 de lei, însă aceasta primea şi diverse bunuri în valoare de până la 600 de lei. În cazul în care pacienţii aveau nevoie de serviciile medicale sau consultul altor cadre medicale, medicul le oferea şi acestora banii primiţi de la pacienţii ei. 

Şefa secţiei de Psihiatrie a fost reţinută iniţial pentru 24 de ore şi este urmărită penal pentru luare de mită şi dare de mită. A mai fost dispusă şi măsura controlului judiciar faţă de un asistent medical şi un registrator medical di acelaşi spital, cercetaţi pentru luare de mită şi tăinuire. Alte cinci persoane suspecte au fost duse, şi ele, la audieri. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

mita spital psihiatru pacienti
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025