Șeful NATO anunță că România ar putea găzdui un grup de luptă
România ar putea găzdui un grup de luptă, a anunţat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.
De Redactia Observator la 11.02.2022, 14:53"România nu este singură", iar prezenţa trupelor NATO transmite un mesaj de unitate a Alianţei, a mai spus Jens Stoltenberg, atrăgând în acelaşi timp atenţia că există un "risc real" ca Rusia să invadeze Ucraina.
"Avioane de luptă din Germania şi Italia sunt aici pentru a ne proteja Aliaţii şi pentru a menţine sigur spaţiul vostru aerian", a afirmat Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis. El a mai spus că venirea celor 1.000 de militari americani suplimentari în România arată unitatea transatlantică şi angajamentul ferm al SUA de a apăra Europa, scrie Agerpres.
"De aici, din regiunea Mării Negre, şi până în regiunea Baltică, Aliaţii întăresc prezenţa NATO în acest moment critic, prin mai multe trupe, mai multe capabilităţi şi o pregătire sporită", a adăugat Stoltenberg.
România ar putea găzdui un grup de luptă
"Săptămâna viitoare, miniştrii Apărării din NATO se vor întâlni şi vor discuta despre cum putem întări şi mai mult prezenţa noastră în partea estică a Alianţei, inclusiv prin noi grupuri de luptă. Salut oferta Franţei de a conduce un grup de luptă aici în România", a mai spus el.
Stoltenberg a reiterat că NATO este o alianţă defensivă şi că scopul ei este de a apăra pacea.
"Facem acest lucru astăzi prin a ne asigura că nu există neînţelegeri sau calcule greşite despre angajamentul şi disponibilitatea noastră de a proteja România şi toţi ceilalţi aliaţi NATO", a subliniat secretarul general.
El a mai spus că regiunea Mării Negre are o importanţă strategică pentru NATO şi că trei ţări membre ale Alianţei au ieşire la Marea Neagră, alături de parteneri apropiaţi precum Ucraina şi Georgia. "Prin urmare, securitatea în această regiune este de maximă importanţă pentru NATO", a atras el atenţia.