Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Și-a lăsat jobul de polițist din Peru și s-a mutat la Iași, îndrăgostit de o româncă. Meseria pe care o are acum l-a surprins chiar și pe el

Un polițist din Peru și-a lăsat casa și s-a mutat în România, după ce s-a îndrăgostit de o română. Acum are un job la care nu se aștepta niciodată. Deși adaptarea a fost greoaie, bărbatul este fericit la noul său loc de muncă și alături de familie.

De la 01.07.2024, 09:46
WhatsApp
Și-a lăsat jobul de polițist din Peru și s-a mutat la Iași, îndrăgostit de o româncă. Meseria pe care o are acum l-a surprins chiar și pe el BZI.ro

Luis Alberto Diaz a fost polițist pentru mulți ani în Peru, dar s-a mutat în Iași, în 2006, după ce s-a îndrăgostit de o româncă. Are 53 de ani, însă de 19 ani locuiește în România alături de soția și de fiica sa, care are 18 ani, potrivit BZI.ro.

Peruanul nu auzise de România, dar s-a mutat aici ca să fie alături de femeia care i-a furat inima. Femeia a avut curajul să meargă în Peru pentru a îl cunoaște, iar de atunci sunt de nedespărțit.

Și-a lăsat țara pentru femeia de care s-a îndrăgostit

Deși a lucrat ca polițist în Peru, acum are un job la care nu se aștepta niciodată. Bărbatul este șofer de ridesharing și spune că nu ar mai pleca niciodată din România. 

Pe acelaşi subiect

„Am 53 de ani și sunt din orașul Arequipa, al doilea oraș ca mărime din Peru, însă din 2006 locuiesc în Iași. Pe la începutul anilor 2000, era foarte populară platforma mIRC, puteai să vorbești cu persoane prin intermediul internetului, însă nu vedeai poze sau să ai informații suplimentar, era doar un nume. Atunci am cunoscut o femeie din România și am început să discutăm. După ceva timp, lucrurile începuseră să fie mai serioase, iar ea a făcut primul pas, a spus că vine în Peru ca să mă cunoască. Eu acolo lucram ca polițist în oraș, câștigam destul de bine”, povestește Luis Alberto.

„Femeia aceasta din România a avut nebunia să vina până în Peru ca să ne cunoaștem, dacă nu ar fi făcut ea primul pas, nu cred că ne mai vedeam. În anul 2003, a venit la mine, iar ulterior ne-am și căsătorit și avem o fiică împreună, care s-a născut acolo. Totuși, în 2005, ea a vrut să ne întoarcem în țară, deoarece nu se simțea în siguranță în Peru și ne gândeam la familia noastră. Bărbații, în general, au umblat după două lucruri, iubire și bani, deci nu aveam cum să o refuz. Așa că ne-am mutat cu fetița în România”, a mai spus Luis Alberto.

Luis Alberto nu a stat pe gânduri și a urmat-o pe femeia pe care o iubește.

„Pentru mine a fost foarte dificil în primii trei ani, deoarece nu știam limba deloc, veneam într-o țară total necunoscută, însă eram fericit că sunt alături de familia mea. Le-am explicat prietenilor și familiei că eu plec în România, până la urmă, era decizia mea. Țin minte că am avut un mic șoc când am ajuns aici, deoarece infrastructura din România nu este așa bună, printre blocuri era multă vegetație care crescuse, străzile erau groaznice, trotuare fărmate, am rămas surprins, deoarece în Peru stăteam foarte bine la aceste lucruri. În schimb, îmi place că lumea e mai liniștită, sunt mulți care au școală, sunt mai multe posibilități. În Peru, este o problemă cu armele și cu traficul de droguri”, își amintește Luis Alberto.

România i-a devenit casă

După ce a reușit să învețe cât de cât limba, Luis Alberto a căutat tot felul de oportunități ca să își asigure traiul. După ce a avut o afacere care nu a mers, peruanul a devenit taximetrist și șofer de Uber.

„La început, am făcut tot posibilul ca să învăț limba română și a fost greu. Nu am lucrat, deoarece nu știam să vorbesc românește. Abia în 2011, mi-am deschis, în Tătărași, un magazin cu acvarii pentru pești, deoarece acesta era un hobby de-al meu din Peru. În 2016 a trebuit să închid, deoarece nu mai aveam așa mulți clienți, însă încă mă mai ocup să curăț acvarii. Am avut mare noroc, deoarece în 2016 am reușit să mă angajez ca taximetrist, după ce am fost refuzat de multe ori, deoarece nu știam să vorbesc prea bine, însă cineva m-a ajutat. Din 2019, sunt șofer la Uber pe propria mașină și sunt foarte mulțumit, deoarece reușesc să mă întrețin pe mine și pe familia mea”, a precizat peruanul.

Odată cu trecerea timpului, Luis Alberto s-a îndrăgostit de România, iar această țară a devenit noua sa casă. De când a venit aici, nu s-a mai întors niciodată în Peru, însă asta nu-l deranjează.

„Din punct de vedere social, România este foarte sigură și îți asigură o educație, desigur, pentru cei care vor să muncească și să-și dea interesul. Ce îmi mai place mult la această țară este natura, totul este verde, este multă apă, în Peru, solul era uscat, nu creșteau foarte multe plante acolo, în schimb, aici se face agricultură. Deși gătesc multă mâncare peruană, sunt și preparate de aici care-mi plac foarte mult, cum ar fi puiul cu smântână, deși este gras, este și foarte bun. Sincer, eu mă identific acum cu Româna și nu m-aș muta de aici. Sper doar să se dezvolte în continuare”, a transmis bărbatul.

Pe viitor vrea să își obțină și cetățenia română.

„România este casa mea de mulți ani, nu am mai fost niciodată în Peru de când am venit aici. M-am gândit acum câțiva ani să merg, însă a venit pandemia și am renunțat. Am permis de ședere cu drept de muncă, iar pe viitor sper că o să-mi obțin și cetățenia, numai că este un test care e destul de dificil. Încă nu vorbesc perfect română, încă mai fac greșeli, iar soția mea mereu îmi atrage atenția, deoarece vrea ca eu să evoluez. Fata mea deja a crescut, are 18 ani, chiar are Bacalaureatul acum și am emoții pentru ea”, a încheiat Luis Alberto.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

romania barbat peru romanca
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025