Antena LIVE

Curs valutar

Sindicatele din Educaţie cer o întâlnire de urgenţă cu Klaus Iohannis. Vor ca şefului statului să îşi exercite rolul de "mediator între stat şi societate"

Greva profesorilor a pus pe pauză întregul sistem de Educaţie din România de o săptămână deja, dar negocierile între sindicalişti şi guvernanţi eşuează de la zi la zi. Cele trei mari federaţii sindicale au apelat astăzi la preşedintele Klaus Iohannis, cerându-i o întâlnire de urgenţă şi solicitându-i să îşi exercite rolul de "mediator între stat şi societate pentru a obţine din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ". 

De la 29.05.2023, 16:01
WhatsApp
Sindicatele din Educaţie cer o întâlnire de urgenţă cu Klaus Iohannis. Vor ca şefului statului să îşi exercite rolul de "mediator între stat şi societate" Profimedia Images

Cele trei mari federaţii sindicale din învăţământ transmit i-au adresat luni preşedintelui Klaus Iohannis solicitarea de a se întâlni marţi, cu Birourile Executive ale sindicatelor. Acestea cer şefului statului să îşi exercite rolul de "mediator între stat şi societate pentru a obţine din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ", transmiţându-i lui Klaus Iohannis că, până în acest moment, oferta Guvernului nu răspunde niciuneia dintre revendicările protestatarilor. Documentul a fost înregistrat la Administraţia Prezidenţială.

Sindicaliştii vor să se întâlnească cu Klaus Iohannis mâine, 30 mai

"Vă adresăm rugămintea de a vă întâlni cu Birourile Executive ale celor trei federaţii reprezentative din învăţământ, în data de 30 mai 2023, ora 15:30. Facem – din nou – apel la Domnia Voastră, în calitate de mediator între stat şi societate, pentru a obţine din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ. Excelenţă, pentru a avea o ROMÂNIE EDUCATĂ este nevoie de investiţii masive în educaţie şi de o resursă umană motivată", se arată în documentul făcut public luni de FSLI, Federaţia "Spiru Haret" şi Federaţia "Alma Mater", cele trei mai federaţii sindicale care îi reprezintă pe angajaţii din educaţie, care afirmă că au cerut o astfel de întâlnire încă din 10 mai, transmite news.ro

Documentul de luni a fost depus şi înregistrat la Administraţia Prezidenţială.

Pe acelaşi subiect

În documentul semnat de liderii celor trei federaţii sindicale i se amintesc şefului statului care sunt revendicările zecilor de mii de cadre didactice şi nedidactice care au semnat pentru declanşarea grevei generale. 

Revendicările sindicaliştilor din Educaţie

Astfel, aceste revendicări se referă la majorarea salariului personalului din învăţământ; salarii echivalente cu salariul mediu pe economie pentru cadrele didactice debutante; salarizarea progresivă, în funcţie de studii, vechime şi grad didactic pentru profesori; indexări anuale, în funcţie de rata inflaţiei, ale salariilor personalului plătit din fonduri publice; plata orelor suplimentare; acordarea de sporuri pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea unor drepturi precum decontarea navetei, indemnizaţie de instalare, concediu de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat; creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii în acest domeniu. 

"Din păcate, până în acest moment, oferta Guvernului nu răspunde niciuneia dintre aceste revendicări"; îi mai scriu sindicatele preşedintelui Klaus Iohannis, amintindu-i acestuia că luni este a şasea zi de grevă generală în sistemul de educaţie, iar "revendicările legitime" ale greviştilor au primit "un răspuns total nesatisfăcător" din partea Guvernului.

"Excelenţă, pentru a avea o Românie Educată neste nevoie de investiţii masive în educaţie şi de o resursă umană motivată", spun sindicaliătii în finalul solicitării. Marţi sindicatele din Educaţie au programat un marş în Capitală, care ar urma să ajungă şi la poarta Palatului Cotroceni.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

greva profesorilor greva profesori cadre didactice scoli sindicalisti intalnire klaus iohannis
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024