Șoferul care a provocat accidentul cu 5 morți din Geoagiu ar fi fost băut. Martorii, îngroziți de amploarea tragediei: "Mamă, cum e mașina!"
Cinci tineri au murit aseară în apropiere de Geoagiu, în Hunedoara, după ce maşina în care se aflau s-a înfipt într-un cap de pod. Din cauza vitezei extraordinar de mari, şoferul ar fi pierdut controlul volanului şi, după ce a lovit un biciclist de 15 ani, s-a izbit violent de parapet. Salvatorii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru victime. Surprinzător, adolescentul de pe bicicletă a supravieţuit. Vă avertizăm că urmează imagini şi informaţii cu puternic impact emoţional.
De Redactia Observator la 12.08.2024, 13:31Autoturismul era condus de un tânăr de 22 ani, care se îndrepta alături de cei patru prieteni, spre localitatea Gelmar. La un moment dat, şoferul a încercat să depăşească o maşină, însă, cel mai probabil din cauza vitezei mult prea mari, a pierdut controlul volanului, a lovit un biciclist şi mai apoi s-a izbit de un cap de pod.
Martorii au rămas uluiți de amploarea tragediei. "Mamă, cum e maşina!", se aude spunând un bărbat, imediat după accident.
Impactul a fost atât de violent încât maşina s-a rupt pur şi simplu în zeci de bucăţi. Ceilalţi participanţi la trafic au fost martorii unor scene greu de descris.
Accident în Hunedoara. Toţi cei 5 tineri din mașină au murit pe loc. Șoferul ar fi fost băut
- Tânăr jandarm, găsit împușcat în cap, în casa din Timișoara. Colegii l-au găsit pe băiatul de 24 de ani în...
- Accident cu 5 morți în Hunedoara. Carnagiu pe șosea, după o depășire blestemată. Mașina s-a izbit de un cap...
- Doi tineri dintr-un atelaj hipo, morţi pe loc într-un accident cumplit, în Ruginoasa. O maşină i-a izbit în plin
"În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto şi a patru pasageri din autoturismul condus de acesta, precum şi rănirea biciclistului, un minor în vârstă de 15 ani, care a fost transportat la spital. în vederea acordării de îngrijiri medicale", a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.
Unii martori susţin că atât şoferul cât şi pasagerii se aflau sub influenţa alcoolului în momentul producerii accidentului. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.