Şoferul care l-a oprit pe TIR-istul beat să provoace o tragedie povesteşte clipele dramatice: "M-am gândit că poate a păţit ceva, un infarct"
La un pas de tragedie în a doua zi de Crăciun. Un şofer de tir s-a urcat beat criţă la volan şi a făcut slalom printre maşini pe o şosea din Bihor. A salvat situaţia un alt şofer care a avut prezenţa de spirit să îl claxoneze până l-a scos în afara şoselei. I-a luat cheile din contact şi a sunat imediat la 112. Bărbatul a povestit pentru Observator scenele groaznice.
De Alex Prunean la 27.12.2021, 19:41Aventura şoferului inconştient de 39 de ani, originar din Belarus, a început ieri după-amiază. Bărbatul s-a cinstit bine în pauza obligatorie de odihnă. Viteaz peste măsură, s-a urcat la volanul mastodontului şi a pornit la drum spre Oradea.
Ameţit bine, nu a reuşit să ţină tirul pe linia dreaptă. În zig-zag, trece de pe o bandă pe cealaltă. La un moment dat, ajunge pe contrasens şi trece la limită pe lângă un alt şofer. Abia reuşeşte să-l evite şi să nu provoace o tragedie.
Şoferul din spatele său, speriat că s-ar putea petrece o nenorocire, începe să-l claxoneze.
Călin Trifa, martor: Eu m-am gândit că poate a păţit ceva, un infarct. Sau a adormit la volan. Nici nu m-am gândit că e sub influenţa băuturilor alcoolice.
- Şofer de TIR, pericol public pe şoselele din Bihor. S-a urcat la volan pulbere de beat şi a făcut echilibristică...
- Accident grav de circulaţie la Potigrafu, în Prahova. O femeie de 72 de ani a murit pe loc
- Șofer român de TIR mort pe o autostradă din Italia, în ziua de Crăciun. El și fratele lui mergeau spre Piacenza
În zadar. Individul îşi continuă drumul nestingherit. Abia după doi kilometri de slalom printre zeci de maşini şi într un cor de claxoane, şoferul băut se opreşte. În imaginea surprinsă de martor, şoferul are privirea pierdută, este ameţit, fără a avea habar ce a făcut.
La un pas să provoace o tragedie
Călin Trifa, martor: A încetinit camionul, după care am fugit eu cu încă un conducător auto. Am reuşit să ne urcăm în camion şi să luăm cheile şoferului. Arăta în ultimul hal. Băut foarte mult.
După ce s-au asigurat că nu mai poate pleca la drum, oamenii au sunat la 112 şi au anunţat grozăvia. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.
Alina Părcuţa, IPJ Bihor: A fost întocmit dosar penal, acesta prezenta o concentraţie de 1,38 mg-l alcool pur.
Alex Prunean, reporter Observator: Specialiştii spun că o astfel de alcoolemie, la o persoană normală, poate fi atinsă la o oră după ce a consumat jumătate de litru de vodcă sau… cinci litri de bere.
Ce spune Bogdan Marisca, specialist în conducere defensivă, despre caz
Un inconştient, mai mult că vorbim de un şofer de camion, care ducea teoretic o masă foarte mare, zeci de mii de kilograme. Să conduci un astfel de mastodont în condiţii normale este dificil, să fii băut la volan şi cu o alcoolemie de peste 1 la mie este un gest de totală inconştienţă. Este o bombă pe roţi".
Isprava individului nu este un caz izolat. În urmă cu trei luni, un şofer din Cluj, tot beat, a fost filmat într-o cursă haotică prin centrul oraşului.
Şoferi:- I-ai cheia. Să vină poliţia repede! Sună la 112!
- Cheamă tu
- E mort de beat! Uită-te! A lovit oglinda. uite cum e! De ce te-ai urcat băut la volan? Era să intri frontal în autobuz!
La un semafor, cel care a filmat scena a coborât din mașină și l-a oprit pe şofer. Bărbatul avea o alcoolemie de 1,70, iar acum are dosar penal.