Antena LIVE

Curs valutar

Video

Soții români arestați în Danemarca au fost eliberați. Sorana și Ionuț nu-și pot vedea bebelușul în următoarele 6 luni

Sorana şi Ionuţ Rotundu, soții români arestați în Danemarca după ce bebelușul lor a ajuns la spital, cei doi fiind suspectați că l-ar fi agresat, au fost eliberați. Anunțul a fost făcut pe Facebook de Gabriela Firea, ministrul Familiei, care a precizat, însă, că tinerii nu își pot vedea copilul în următoarele șase luni.

De la 30.03.2022, 09:31
WhatsApp
Soții români arestați în Danemarca au fost eliberați. Sorana și Ionuț nu-și pot vedea bebelușul în următoarele 6 luni Arhivă

"Noutăți despre cazul familiei Rotundu, din Danemarca. Tinerii români au fost eliberați din arestul preventiv, însă, nu-și pot vedea copilul în următoarele șase luni. Nu renunțam la demersurile pe care le facem pentru aducerea în țară a băiețelului M.R. și plasarea acestuia la familia bunicilor materni.

Am fost informați că autoritățile daneze au decis eliberarea părinților, după ce au fost adunate toate probele din acest caz și nu mai există un motiv întemeiat pentru a-i priva de libertate. Însă, cea mai mare durere a acestor părinți este că nu-și vor putea vedea copilul. O concluzie a polițiștilor nu a fost emisă și nici nu există un termen limită până când autoritățile daneze se vor pronunța. Până atunci, s-a decis plasarea copilului, pentru un an, la o familie maternală despre care părinții nu pot primi vreo informație. Îl vor putea vedea pe băiat abia după șase luni și atunci doar pentru foarte puțin timp.

Din informațiile transmise pe căi oficiale, starea de sănătate a copilului este una stabilă. Suntem în legatură cu autoritățile din Danemarca și le punem la dispoziție orice informație poate fi de ajutor", este mesajul transmis pe Facebook de ministrul Gabriela Firea.

Pe acelaşi subiect

Cazul cuplului de români reținuți în Danemarca

Sorana şi Ionuţ Rotundu, soţ şi soţie, cetățeni români rezidenţi în Danemarca, au fost reţinuţi de către autorităţile daneze, la începutul lunii februarie, la câteva zile după ce și-au dus copilul de o lună la spital, unde a fost internat, având hemoragie intracraniană.

Cei doi tineri au fost arestați preventiv, iind duși în centre de detenție diferite. Măsura a fost luată după ce medicii de la spitalul la care a ajuns copilul au cerut ajutorul poliției, suspectând că bebelușul a fost agresat de către părinți.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat mai multe demersuri în acest caz, iar reprezentanţii Ambasadei de la Copenhaga i-au vizitat pe părinţii bebeluşului şi i-au informat despre starea de sănătate a copilului. Totodată, copilului i s-a emis certificat de naştere românesc.

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

copil romani danemarca parinti arestati parinti romani romani arestati danemarca
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024