Cazul românilor arestaţi în Danemarca. Bebeluşul a fost pus în plasament pentru un an. Părinţii nu au voie să îl viziteze în primele şase luni
Răsturnare de situaţie în cazul bebeluşului de cinci săptămâni ai cărui părinţi români au fost arestaţi preventiv în Danemarca sub suspiciunea că l-ar fi agresat.
Deşi autorităţile române au încercat să îl aducă în ţară şi să îl încredinţeze bunicilor, se pare că băieţelul a fost plasat deja, timp de un an, într-o familie maternală pe care părinții nu o pot cunoaște sau vizita.
Informaţia a fost confirmată de ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook. "Continuăm demersurile pentru aducerea în țară a copilului M. R. aflat în plasament în Danemarca, când starea sa de sănătate va permite acest lucru.
Am primit răspuns din partea ministrului Afacerilor Sociale și Persoanelor Vârstnice, Astrid Krag, la scrisoarea pe care am trimis-o în urmă cu două săptămâni.
Legislația din Danemarca permite repatrierea unor copii aflați în astfel de situații delicate, dacă sunt îndeplinite condițiile Convenției de la Haga. De asemenea, Ministrul Astrid Krag ne-a transmis că deciziile concrete în acest caz pot fi luate doar de autoritățile din localitatea unde a fost semnalat incidentul.
- Copilul soţilor români arestaţi în Danemarca a fost dat în plasament pentru un an: "Informaţiile sunt...
- „În ce lume odioasă trăim”. Cum a fost surprinsă Sorana, românca din Danemarca arestată împreună cu...
- Ce este sindromul bebelușului zgâlţâit, fapta de care sunt suspectați cei doi părinți români arestați în...
Părinţii nu au voie să îşi vadă copilul timp de un an
Am transmis, astăzi, o scrisoare primarului localității unde s-a născut M. R. și unde locuiește familia de tineri români. Am transmis, din nou, disponibilitatea autorităților române de a aduce în România copilul și de a-l plasa în îngrijirea bunicilor materni. Am reiterat principiul internațional potrivit căruia este în interesul copilului să fie crescut în familia extinsă.
Nu ne dorim să îngreunăm în vreun fel activitatea autorităților daneze. Însă, informațiile cu privire la situația copilului sunt îngrijorătoare. Măsura de plasament a fost, deja, instituită pentru un an de zile, iar băiatul se află la o familie maternală pe care părinții nu o pot cunoaște sau vizita. Tinerii români nu-l vor putea vedea pe băiat, indiferent de situația acestora, în următoarele șase luni.
Autoritățile daneze ne-au transmis că M.R. a fost externat, dar starea sa de sănătate nu permite în acest moment o deplasare până în România.
Mulțumesc specialiștilor din Ministerul Afacerilor Externe, ministrului Bogdan Aurescu și personalului ambasadei României în Danemarca pentru implicarea în acest caz și pentru legătura permanentă cu familia copilului”, a scris ministrul Familiei pe pagina sa de Facebook.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰