Spaţiul aerian Schengen interzis minorilor. Copiii care călătoresc chiar şi cu ambii părinţi vor avea nevoie de autorizație de la Poliția de Frontieră
România întră în spaţiul aerian Schengen la sfârşitul acestei luni, dar cu mari bătăi de cap pentru părinţi. Asta pentru că minorii nu vor putea călători cu avionul fără autorizația de la Poliția de Frontieră. În aceste condiţii, Asociația Aeroporturilor cere MAI reanalizarea legii până la sfârşitul lunii.
De Ana Grigore la 20.03.2024, 14:22Chiar dacă vor călători alături de ambii părinţi, minorii vor trebui să primească autorizaţia Schengen de la Poliţia de Frontieră, ceea ce înseamnă că părinţii, reprezentanţii legali sau însoţitorii acestora vor fi nevoiţi să îi însoţească în spaţiile special amenajate din aeroporturi sau porturi pentru a obţine autorizaţia.
Spaţiul aerian Schengen interzis minorilor
În plus, Poliţia de Frontieră va verifica dacă însoţitorii minorilor respectă prevederile legale cu privire la libera circulaţie a cetăţenilor români, în străinătate. În prezent, potrivit legii actuale este nevoie doar de o declaraţie notarială în cazul în care minorii doresc să părăsească ţara alături de doar unul dintre părinţi sau de către alte persoane.
Asociaţia aeroporturilor din România cere Ministerului Afacerilor Interne reexaminarea legii până la sfârşitul lunii, atunci când România va intra în spaţiul Schengen aerian şi marin.