Antena LIVE

Curs valutar

Video

Spectacol unic în România, pus în scenă la Iași. Cât costă un bilet la experiența care captivează participanții de toate vârstele

Premiera unui spectacol inedit de dans imersiv a rupt barierele realităţii şi i-a trecut pe ieşeni printr-o experienţă multisenzorială emoţionantă. Zece dansatori şi acrobaţi au fascinat, ieri, publicul, invitându-l să se descătuşeze de tehnologia tot mai prezentă în vieţile noastre şi să privească mai mult în suflet. Reprezentaţia de 45 de minute a fost o aventură hipnotizantă pentru toate vârstele. 

De la 11.09.2024, 08:24
WhatsApp
Vezi și:

Prinşi între virtual şi real. Aceasta este ideea în jurul căreia spectacolul IN BETWEEN şi-a făcut magia. Gândit ca un basm hi-tech, show-ul a fost animat de proiecţii care te purtau de-a lungul poveştii, prin mai multe dimensiuni.

"Suntem din ce în ce mai captivaţi de telefoanele mobile, de tehnologia digitală şi cum facem să revenim la partea emoţională, la partea umană. E ceva nou în România, este primul show de dans imersiv, mai ales că are şi dans contemporan. E interactiv, dar într-un mod foarte subtil", a declarat Răzvan Rotaru, dansator.

Spectacolul este conceput și regizat de Bobi Pricop

Spectacolul este conceput și regizat de Bobi Pricop, unul dintre cei mai apreciați regizori ai generației sale, alături de coregraful Filip Stoica. Oamenii au simţit de la primul pas că intră într-o altă lume."Am simţit pielea de găină pe tot parcursul şi mai ales că eu sunt foarte pasionată de domeniul ăsta artistic, chiar dacă sunt la medicină. Cumva mă atrag lucrurile astea şi mă bucur că am ajuns la un astfel de spectacol. Atmosfera a fost foarte intimă cumva, dintre artist şi privitor", spune o tânără.

"Când a fost partea cu valuri, ne-a transpus pe noi, oamenii, că ne luptăm cu valurile vieţii şi cădem. Foarte multe mesaje emoţionale. Deci cine vrea să vină, o să plângă, o să curgă aşa o lacrimă. Foarte frumos, mi-a plăcut", adaugă altă tânără.

Cât costă un bilet la spectacol

"Sunt mai multe tablouri care prezintă, practic, momente din viaţă prin care treci şi această oboseală pe care o simţi când treci prin aceste emoţii. Noi vrem să folosim dansul, teatrul, muzica şi proiecţia într-un mod imersiv şi să creăm o experienţă unică", precizează și Bogdan Zamfir, dansator.

Ieşenii se pot bucura, până duminică şi de alte trei show-uri imersive: "Gustav Klimt", "Van Gogh" și "COSMOS – Descoperim tainele universului". Preţul biletului este de 40 lei pentru adulți și 30 lei pentru copii şi asigură accesul la toate cele trei spectacole.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

spectacol show iasi dansatori acrobati
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025