Spitalul de Boli Infecţioase din Constanța nu mai are niciun pat liber pentru pacienții cu Covid-19
Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa nu mai are niciun pat liber pentru pacienții cu Covid-19, deși numărul acestora a fost suplimentat. La nivelul județului mai sunt 56 de paturi, răspândite în mai multe unităţi medicale.
De Daniel Murărescu la 01.10.2020, 21:39- Toate paturile destinate pacienților cu SARS-CoV-2 sunt ocupate
- Județul Constanța se confruntă cu o creștere a numărului de îmbolnăviri
Prefectura Constanţa a anunţat, joi seară, printr-un comunicat de presă, că în prezent sunt 449 de persoane cu Covid-19 internate, dintre care 414 din judeţul Constanţa şi 35 din alte judeţe.
În total, la nivelul județului, există 605 paturi disponibile pentru pacienții cu coronavirus.
Citește și: Coronavirusul închide Vama Veche pentru doua săptămâni
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase avea o capacitate de 120 de paturi, acestea au fost suplimentate până la 129 şi toate sunt ocupate.
La Spitalul de Pneumoftiziologie din 100 de paturi, 88 ocupate, la Spitalul Municipal Medgidia, din 150 sunt ocupate 104, Spitalul Municipal Mangalia are 107 paturi şi 87 sunt ocupate, la Spitalul Militar – Sistem Modular din 54 sunt 33 ocupate, iar Secţia Exterioară Agigea are 74 de paturi, iar 8 sunt ocupate.
Potrivit news.ro, la nivelul judeţului Constanţa sunt 1.083 de persoane aflate în carantină la domiciliu şi 270 de persoane sunt izolate la domiciliu.
În ultimele 24 de ore, în unităţile medicale publice din judeţul Constanţa au fost realizate 382 de teste RT-PCR.
Creștere substanțială a cazurilor de coronavirus din Constanța
Judeţul Constanţa a înregistrat, în 1 octombrie, cel mai mare număr de cazuri de COVID-19. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost depistate 122 de cazuri, judeţul Constanţa clasându-se pe locul 3 la nivelul întregii ţării, după Bucureşti şi Iaşi.
Totodată, în perioada 17-30 septembrie, în municipiul Constanţa au fost înregistrate 481 de cazuri de COVID-19.
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul judeţului Constanţa au fost confirmate 2.972 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar 64 de persoane au decedat.