"Stai mă cuminte că îl omori pe omul ăla, mă. Bă tu eşti prost?" Un tânăr intră intenţionat cu maşina într-un alt şofer, care îşi face apoi dreptate cu parul
Incident şocant în faţa Liceului Tehnologic ”Dimitrie Petrescu” din municipiul Caracal. Un şofer de doar 21 de ani a intrat intenţionat de mai multe ori cu autoturismul într-o altă maşină, condusă de un bărbat de 64 de ani, după ce cei doi ar fi avut un conflict cu câteva minute mai devreme.
De Monica Palade la 12.01.2022, 14:50Un martor a sărit şi a încercat să calmeze spiritele: „Stai mă cuminte că îl omori pe omul ăla, mă. Bă tu eşti prost la cap?”. În scurt timp, scandalul însă a escaladat, informează reporterul Observator Cristina Oprea.
După ce a scăpat de şocul impactului, şoferul lovit a încercat să îşi facă singur dreptate cu parul. A reuşit să îl lovească de mai multe ori pe tânăr, dar şi maşina acestuia, în timp ce pleca din parcare. Tânărul de 21 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore.
Ce spun poliţiştii
La data de 11 ianuarie a.c., la ora 13:25, Inspectoratului de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că în zona Liceului Tehnologic ”Dimitrie Petrescu” din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier.
- Bătaie în curtea unei şcoli din Dâmboviţa: O elevă, luată la palme şi păruită de o fată cu un an mai mare...
- Cum era să moară biciclistul unei firme de curierat, de la o ceartă inutilă în trafic. Luat pe capotă, doar o...
- Copil bolnav din Iaşi, lovit cu pumnii de tatăl său pentru că l-a muşcat în joacă, în timp ce mama filma...
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caracal, ocazie cu care au identificat 2 autoturisme avariate și mai multe persoane.
Din primele verificări, s-a constatat faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Dobrosloveni, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, într-o parcare, din curtea liceului mai sus menționat, ar fi avut un conflict spontan cu un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din aceeași localitate. Ulterior, tânărul, ar fi intrat, intenționat, în repetate rânduri, cu autoturismul său, într-un alt autoturism, ce aparține bărbatului în vârstă de 64 de ani, și în care bărbatul se urcase împreună cu alte 2 persoane.
În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale, iar polițiștii au condus persoanele implicate la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind continuate cercetările.
Tânărul, în vârstă de 21 de ani, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Astăzi, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, cu propuneri legale.
De asemenea, tânărul a depus plângere scrisă împotriva bărbatului, în vârstă de 64 de ani, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și lovire sau alte violențe.
Totodată, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal efectuează verificări cu privire la stabilirea modalității de acces a autoturismelor, dar și a persoanelor implicate, în curtea unității de învâțământ.