Străinii, tot mai atraşi de România. Mamaia, promovată la un târg de turism din Germania
România devine din ce în ce mai atractivă pentru turiştii străini! Un motiv numai bun pentru care staţiunea Mamaia să fie promovată şi în acest an în Germania.
De Andreea Filip la 04.03.2025, 09:56- Cum va fi afectată România de decizia SUA de a opri ajutorul militar pentru Ucraina. DETALII la Observator 17:00
- SUA au suspendat ajutorul militar pentru Ucraina. CNN: "E o strategie, Trump aşteaptă ca Zelenski să-şi ceară scuze"
Numărul turiştilor străini care vin în România este în creştere, o spun reprezentanţii Organizaţiei de Management al Destinaţiei. 2.4 milioane de străini au venit în România anul trecut, iar cei mai mulţi au fost din Germania, Italia şi Israel, arată INS.
Mamaia, promovată în Germania
Zilele acestea la Berlin este un târg de turism, unde sunt şi reprezentanţii OMD Mamaia-Constanţa, care încearcă să îi convingă pe turiştii străini să aleagă litoralul românesc ca destinaţie de vacanţă şi asta pentru că aici găsesc hoteluri de patru stele cu spa, tot mai multe unităţi de cazare cu servicii all-inclusiv, dar şi festivaluri şi evenimente, care în timpul sezonului estival chiar atrag turiştii străini la noi în ţară.
Cele mai vizitate oraşe în 2024 au fost Bucureşti, Constanţa şi Braşov.